Nu ştiu, mi se pare mie, dar ca în acest an, parcă n-am văzut niciodată mai mulţi amici fără planuri pentru vacanţa de vară. Pesemne că s-a muncit mult, iar vacanţa a căzut oarecum pe planul doi. Parcă am merge într-un loc nou, dar să nu fie scump, cu mare, cu soare, dar şi cu ceva de vizitat.
Am spus-o şi o să o mai spun. Vara, nu aş pleca nici în ruptul capului din Europa. Ne-a dat Dumnezeu şansa să locuim pe un continent perfect din punct de vedere climatic.
La cel mult 2-3 ore de zbor de Bucureşti poţi ajunge în orice fel de climă doreşti. Până la Oslo, spre exemplu, avionul face mai puţin de 3 ore. Până la Atena, o oră. Nu mai vorbim aici de preţul biletelor de avion, care, oricum ai da-o, sunt mai mici pentru un zbor în Europa, comparativ cu zbor intercontinental. Vara, dacă chiar vrei să pleci din Europa, mergi înspre SUA (sunt zone unde e frig în restul anului), înspre Japonia, China, etc.
În exotice, la iarnă, când o fi frig la noi. Hotărăşte-te cu ce călătoreşti – maşină sau avion. Avantajele şi dezavantajele în ambele cazuri, le cunoşti prea bine. Pentru o vacanţă de până într-o săptămână, nici nu mă gândesc să merg cu maşina. Poate doar dacă mă învârt prin România, Serbia sau Bulgaria.
Dar mai gândeşte-te la o variantă.
Poţi face un mix de maşină plus avion, dacă ai mai mult timp la dispoziţie. Şi îţi dau un exemplu. Ai 2 săptămâni de concediu, plus weekend-ul de dinaintea concediului. Deci un total de vreo 16 zile. Poţi să pleci cu maşina în Muntenegru/Croaţia la plajă, apoi, la revenire, opreşti în Belgrad, vezi şi capitala vecinilor, şi zbori de acolo 4-5 zile în Suedia. S-ar putea să găseşti bilete mai ieftine decât din România. La retur îţi iei maşina şi revii acasă. Dacă ai sparge această vacanţă în două bucăţi, o săptămână la mare şi una în Suedia (plecare cu avionul din Bucureşti), îţi garantez că ai fi mult mai obosit. E doar o idee.Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.