Studiu: Femeile aleg destinaţia de vacanţă a familiei în peste 80% din cazuri

Femeile decid în majoritatea situaţiilor unde pleacă familia, sau cuplul, în concediu în străinătate şi au ultimul cuvânt în aproximativ 80% din cazuri, ele alegând destinaţia, perioada şi chiar hotelul, potrivit unui studiu realizat de Vola.ro, cel mai mare portal de turism online din România.

Femeile pun mai multe întrebari agenţilor de turism şi sunt mult mai informate în legătură cu destinaţia, obiectivele turisticeIoana Bălănescu
Conform studiului citat de Mediafax, în aproape 60% din cazuri, femeile sunt cele care, în mod direct, achiziţionează sau fac o cerere către agenţia de turism dar, pe de altă parte, se implică şi în achiziţiile făcute de soţ sau partener.

"Femeile decid unde se pleacă în vacanţă. De cele mai multe ori se întâmplă ca bărbaţii, atunci când vor să cumpere o vacanţă, să amâne achiziţia până se pot consulta cu soţiile.
Femeile pun mai multe întrebari agenţilor de turism şi sunt mult mai informate în legătură cu destinaţia, obiectivele turistice etc., faţă de bărbaţi, care decid în funcţie de criterii mai tehnice, cum ar fi preţul sau numărul de stele al hotelului"
, a declarat într-un comunicat Ioana Bălănescu, manager travel Vola.ro.

Studiul arată că 59% dintre cei care cumpără vacanţe online locuiesc în Bucureşti, iar pe următoarele trei locuri se situează cei din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

"În ultimii ani a crescut ponderea provinciei, pentru că s-au introdus mai multe zboruri de pe aeroporturile din ţară, mai ales low-cost-uri.
Astfel, şi pentru cei din afara Bucureştiului a devenit mai comod şi mai ieftin să călătorească. În trecut, aceştia erau nevoiţi, în multe cazuri, să vină în Capitală ca să poată pleca cu avionul în vacanţă în străinătate",
a mai spus Bălănescu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod