Descoperă aplicaţia care te ajută să calculezi care este cea mai scurtă rută ce include oraşele pe care îţi doreşti să le vizitezi, dar şi care este preţul unei astfel de călătorii fascinante.
Căutatul biletelor de avion e viaţa mea. Că sunt pentru mine, că rugăminţile vin din partea prietenilor, îmi face mare plăcere să mă joc cu rutele şi tarifele. Cred că m-aş duce până într-acolo încât aş introduce materia flight hacking în programa şcolară. Ca matematica.
Îţi dezvoltă gândirea şi, mai ales, te şi alegi cu ceva concret – economii considerabile la următoarea călătorie. Acum poate sunt şi eu prea visător.Jucăria care îmi tot răpeşte timpul liber în ultimele zile este Round The World Planner. Da, ai înţeles bine. Un planificator al vacanţelor în jurul lumii. Între noi fie vorba, săracul Phileas Fogg – eroul din Ocolul Pământului în 80 de zile, de Jules Verne – ar fi fascinat să vadă această “maşinărie” a secolului al XXI-lea.
Bucureşti – Dubai – Tokyo - Los Angeles – New York - Bucureşti
Deci hai să ne jucăm împreună şi să îţi şi explic cum funcţionează sistemul.
Am ales la repezeală 5 oraşe senzaţionale din toate punctele de vedere. Am opţiunea să le introduc în sistem, aleatoriu, sau să îmi stabilesc ordinea în care le voi vizita, singur. Sistemul recomandă prima opţiune, pentru că altfel s-ar putea să nu respecţi regulile biletului.Scriu, aşadar, numele oraşelor unul câte unul, apoi dau + pentru a fi adăugate în lista.
În fine, apăsăm pe Create Shortest Route şi tadaaaaam! Traseul pe care îl voi urmă. Aproximativ 20 de mii de mile (aproape 32.000 de kilometri), 7 segmente (zboruri).
Preţul total estimat este de vreo 2777, 76 euro.Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.
Posteaza comentariu