Santa Teresa Gallura. Sau, mai simplu, oraşul Santa Teresa din regiunea Gallura. Nordul Sardiniei. Căsuţele viu colorate sunt aranjate după un algoritm geometric perfect.
Străduţă, intersecţie, străduţă, iar intersecţie, întocmai liniilor trase pentru a forma un careu de X şi zero.
La ieşirea din acest creştinesc furnicar de străzi, tras parcă la riglă, se deschide piaţa mare a oraşului. Cu catedrală, că doar italienii sunt oameni credincioşi, câteva terase şi cea mai bună îngheţată pe care am servit-o în Sardinia. O cupă de nocciola (alune de pădure) şi una de cremă de ou (aminteşte-ţi gustul laptelui de pasăre din copilărie). La ora 13, ca la un semn, toate magazinele îşi trag obloanele, iar negustorii merg să ia masa împreună cu familia şi să se odihnească. Este un obicei care se respectă cu sfinţenie în toată jumătatea sudică a Italiei. De la 1 la 5 sau chiar 6 seară, nimeni nu munceşte.
Mătăluţă, turistule, ce ai putea să faci în tot oaceanul acesta de “nepăsare”? Te sacrifici pe o plajă cu nisip fin, trebuie să asculţi valurile care se sparg cât-colo de câte un pietroi răsărit din apă, bei un pahar rece de prosecco sau bere locală … Îţi e greu. Nu a zis nimeni că e uşor în vacanţă.
Rena Bianca se numeşte plaja principală din Santa Teresa Gallura şi este amplasată într-un mic golf. Nu e o plajă mare, dar din cale afară de respectuoasă cu turiştii. Gurile rele spun că în vârf de sezon trebuie să vii de la prima oră ca să prinzi un loc mai bun. O porţiune e pentru cearşafuri, iar un colţişor este rezervat celor care vor şi o umbrelă deasupra creştetului. Fain e că din piaţa despre care îţi povesteam se vede plaja şi ai nevoie de cel mult 2-3 minute ca să fii cu cearşaful deja întins pe nisipul dat prin sită. O plajă jovială, în buricul târgului.
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.
Posteaza comentariu