Ne-am obişnuit să vedem la televizor ştiri în care cetăţeni străini, în majoritatea cazurilor, sunt jecmăniţi de taximetriştii “pasăre de pradă” sau cum li s-o mai spune. Să ştii că se mai întâmplă şi la alţii, dar sub alte forme.
M-am întors ieri din Stockholm. Acolo, sistemul de taxi este mult mai bine pus la punct. Maşinile nu au 4-5 sute de mii de kilometri la bord, aerul condiţionat chiar merge – spre deosebire de meleagurile dâmboviţene unde ţi se spune din start, la 35 de grade, că “nu pun aerul pentru că consumă!!!!” – iar şoferii au o anumită ţinută, în sensul că folosesc şlapii pentru a merge la pescuit sau la plajă, nicidecum pentru a duce turistul proaspăt venit pe aeroport către centrul “metropolei”.
Însă şi acolo se întâmplă lucruri “ciudate”.
Şi mă refer aici la sistemul de tarifare.În Stockholm, spre deosebire de alte oraşe europene, nu există preţ maxim per kilometru, impus de primărie sau de autorităţile locale – aşa că în Bucureşti. Se întâmplă să te urci într-un taxi şi dacă nu eşti atent la tarif, să te trezeşti că dai o sută de euro pentru 10 kilometri.
Pe geamul din spate al oricărui taxi vei vedea acest sticker galben pe care este trecut preţul maxim pe care îl vei plăti pentru o cursa de 10 kilometri sau 15 minute.
Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.