Plimbari de duminica

Fiind duminica, am hotarat sa merg sa vizitez cateva locuri aflate pe lista mea de ceva vreme, in apropiere de Beirut. Zis si facut. La ora 10 prompt, am fost sunata si anuntata ca ma asteapta masina jos.

In Byblos (http://en.wikipedia.org/wiki/Byblos), unul dintre cele mai vechi orase din lume, am vizitat ruinele unui castel construit de cruciati. Vechiul oras este o destinatie potrivita pentru o plimbare pe jos sau cu o ambarcatiune de mici dimensiuni, cu multe muzee, biserici, ordine manastiresti si cu o piata (souk) destinata turistilor.

A urmat Jounieh, un oras destinat mai ales placerilor. Cel putin asa mi s-a spus.

Am vazut si eu multe cluburi de noapte si cazinouri, iar soferul mi-a spus ca sunt si romance care lucreaza acolo. Cine stie? Poate. De fapt, mi-a povestit de-a fir a par cum decurg lucrurile in acest domeniu, ca se pot face bani frumosi... Aici as vrea sa fac o mentiune - nu cunosc statistici in acest sens, dar mira-m-as sa se castige atat de bine. Mai ales in comparatie cu preturile mari si foarte mari ale vietii in Liban. Mai degraba cred ca este vorba despre supravietuire.

In Jounieh (http://en.wikipedia.org/wiki/Jounieh), sus, pe munte, se afla una dintre cele mai frumoase biserici pe care le-am vazut pana in prezent, Our Lady of Lebanon.

Am luat telefericul, o cabina de doua persoane, de jos, din oras, pana sus. Privelistea este spectaculoasa si urcarea se poate face si cu masina. Eu am ales telefericul pentru adrenalina si, cand am vazut ca sunt suspendata intre cer si pamant, aproape ca mi-as fi dorit sa aleg cealalta varianta. Am fost uimita de cata lume era la biserica si in jurul ei. De la familii, la grupuri de copii si tineri cercetasi (mi-am dat seama dupa uniformele purtate), la turisti veniti sa admire orasul de sus.

M-am simtit extraordinar de bine participand la o parte din serviciul divin. Mi-am adus aminte de copilarie si m-a cuprins o senzatie de liniste si pace.

Si, pentru ca eram deja acolo, mi-am spus ca ar trebui sa urc si eu scarile care inconjoara statuia Fecioarei Maria. Am asteptat frumos la rand, pentru ca scarile sunt inguste, urmarindu-i cu privirea pe cei care urcau cu flori sau biletele in mana.

Dupa ce am ajuns si eu in varf si am vrut sa cobor, am observat ca perechea din spatele meu era foarte emotionata. Am vazut in mainile lui o cutiuta, mica, rosie. Era cat pe ce sa imi cer scuze politicos si sa cobor cumva pe langa ei, dar nu am indraznit sa intrerup ceea ce parea a fi o cerere in casatorie. Si am avut dreptate. Si cei din spatele lor s-au oprit si am asistat cu totii mirati si zambitori la eveniment.

El, cu chipul inrosit de tensiunea marii intrebari, s-a asezat, cu chiu cu vai, intr-un genunchi in fata ei si ea, vizibil emotionata, il privea cand pe el, cand pe noi, cei din imediata lor apropiere. Au fost cateva minute desprinse parca din film si ea a spus "Da", s-au imbratisat cu foc si noi am aplaudat.

Nu stiu daca este ceva obisnuit sa faci cereri in casatorie pe scarile care duc la statuia Fecioarei, dar, cu siguranta, este un loc special pentru a incepe o viata in doi.