Pelerinajul catre Santiago de Compostela - cale lunga sa ne-ajunga

Ei bine... cand nimic nu merge, e cazul sa te desprinzi de realitatea pe care ti-au construit-o deja altii. Sa iesi din intamplarile lor in care nu te mai regasesti de mult. Sa cauti ceva doar pentru tine. Ceva care sa conteze, daca n-ai gasit pe cineva. Iarta-ma, sunt un om capricios. O sa-ti spun mai departe ca nici dupa ce-am citit "Camino" al lui Shirley McLane nu mi-a trecut prin minte sa o iau pe urmele legendei, daca nu venea prietena mea, Mayra, cu ideea: hai sa vedem ce gasim acolo. Nu vreau sa se supere vreun ezoteric pe mine, desi acestia mi s-au parut tot timpul niste oameni dubiosi, dar daca accept ca exista vieti anterioare, cum descrie Shirley MacLane in cartea sa, si daca incep sa fac conexiuni ancestrale si karmice, deja mi se pare totul prea simplu si nu mai gasesc nici un farmec in a suferi din cand in cand dupa vreun destept care m-a ranit. Sau pe care l-am ranit. Ca eu sufar mai mult cand ii ranesc pe altii, ei, zi si tu... Dar, in definitiv, ce-o fi asa mare smecherie? Adio, deci, Alger! Adio, tunisieni! Alteori e bine ca, atunci cand iei bilete de avion, sa nu stii prea multe despre ce ti-a trecut prin cap sa faci si pe unde o sa calatoresti, fiindca, daca ai toate datele, s-ar putea sa eziti, iar, in final, sa renunti.

O sa-ti dau acum doar ce trebuie cat sa nu te sperii, cat sa ma insotesti. O sa te pacalesc ca e simplu si frumos. Ca e aventura. Ca este dorul de duca pe pustiuri. Ca este fuga de rutina. De monitorul in spatele caruia iti duci existenta. Exitul din datorii. Din esecuri. De rateuri. O sa-ti spun ca nu mai am imaginatie sa-mi inventez povestile. Sa-mi scriu cartile. Ca vreau sa te aduc in reportajul vietii mele. O sa-ti spun ca sunt sceptica si vreau sa ma crezi cand spun ca nu pun botul nici la magiile lui David Copperfield. Nici in mirabila samanta. Nici in ingerii pe care toti i-au vazut, pentru ca au suferit de foame sau de sete pe drumul asta si imaginatia le-a jucat feste. Nici in sfintii care si-au ras de cele mai mari prietenii ale mele. Nici in dreptate, mai mult decat in coruptie. Stiu ca nici nu se spala bani in marile redactii.

De fapt, nu pot sa te mint chiar asa. Ar fi trebuit sa spun: NU MAI CRED! Nu e ca si cum a dat scepticismul din senin peste mine. O sa-l dau naibii si pe Delacroix, impreuna cu telefonul mobil si tastatura de care sunt dependenta. O sa-mi atarn doar rucsacul de spinare, care nu va fi niciodata mai greu decat tona de sictir pe care-am adunat-o intre timp. Si cat de usoare imi erau candva visele de adolescenta slabanoaga! Ca aripile alea de porumbei albi care poarta mesaje secrete catre destinatari necunoscuti. Saltul in gol. In mister. In necunoscutul promis, de atatea ori cautat. De data asta pe carari spaniole jefuite de capsunari. Prin muntii stancosi si vaile lungi asimetrice. Pana la Cabo Finisterre o sa te duc, cel mai vestic punct al Spaniei, acolo unde se zice ca este capatul pamantului. Prin Navarra si prin Galicia. Cu gandul, cu inima, cu pasii imaginatiei.

De mana cu o prietena draga am sa merg, la fel de aventuriera ca si mine. Si alaturi de un yoghin pe nume Alin, pe care nu-l cunosc deloc, dar ni s-a alaturat din nu stiu ce motive spirituale. Alt dubios. Alt ezoteric. Mai face si astrograme. Asta poate sa spuna multe despre un barbat. Ca sa vorbesc cu el aceeasi limba trebuie sa ma fi preocupat mai intai planetele, ascendentii, zodiile, basca buruienile, plantele, vindecarile miraculoase si matematicile inutile ale sufletului. Pentru mine, viata e mult mai simpla. O traiesti sau nu. Iubesti sau nu. Ghinion sau noroc. Depinde cum cade banul.

Si nu mai poti da inapoi. Mi-am dat seama de asta cand am privit in cosul de gunoi si-am vazut claia de par pe care mi-am retezat-o cu foarfeca, ca sa n-am grija coafurilor in cele 45 de zile cat va dura calatoria asta.

Sa-ti explic, mai intai, sa nu faci o greseala. Drumul catre Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj dupa cel spre Ierusalim si Roma. Trebuie sa ai incaltaminte buna sa-l termini cu brio, si-ti mai spun ca insasi gasirea perechii potrivite de adidasi sau de ghete e o adevarata aventura. Apoi va trebui sa raspunzi cu un zambet tuturor celor care-ti vor spune ca esti nebun, ca ai luat-o razna, stiau ei ceva, banuiau de mult, dar chiar asa sa te automutilezi mergand pe jos sute de km? Pentru mine, taman asta suna delicios si cred c-o sa-mi iasa pe nas acest deliciu, dar stiu la ce sa ma astept. La greu, adica. La foarte greu. La si mai greu. Pana cand n-o sa-mi mai pese. Prefer asta decat sa-mi dau seama de minciunile unora. Decat sa le mai suport.