O zi în Granada şi Palatul Alhambra. Impresii şi ponturi de călătorie

Trebuie să fii mare meşteşugar al vorbelor ca să poţi reda în câteva zeci de rânduri şi fotografii trăirile pe care ţi le oferă acest oraş, cu impunătorul domeniu (Alhambra) care-l

Trebuie să fii mare meşteşugar al vorbelor ca să poţi reda în câteva zeci de rânduri şi fotografii trăirile pe care ţi le oferă acest oraş, cu impunătorul domeniu (Alhambra) care-l veghează de atâta amar de vreme, cocoţat pe un deal.

Până să trec la povestea propriu-zisă despre palat şi cartierele istorice Albayzin şi Sacromonte, hai să îţi dau câteva “date tehnice” despre Granada, care pare a fi oraşul unde nu ai voie să nu trăieşti 100 de ani.

Prin urmare, la 30 de minute de condus, eşti deja la 3.000 de metri altitudine, în munţii Sierra Nevada şi poţi skia până în buza verii.

Dincolo de munte, la trei sferturi de oră din Granada, tot cu maşina, ajungi la Motril, staţiune la Marea Mediterană. Şi tot la o jumătate de oră de Granada este orăşelul Lanjaron, locul unde se îmbuteliază apa cu acelaşi nume, o apă cu un PH foarte bun. Pare a fi şi unul dintre motivele pentru care în Lanjaron, oamenii trăiesc frecvent peste 90 de ani. În fine, Granada cică s-ar situa pe primele locuri în Spania la capitolul calitate a vieţii. Toate acestea mi-au fost povestite de un profesor local.

În Granada se poate ajunge cu autocarul din Malaga, Sevilla, Cordoba sau Madrid.

Autogara este în vestul oraşului. Pentru a ajunge în centru, trebuie să iei autobuzul SN1, apoi autobuzul LAC. Preţul unui bilet este 1,20 euro. Biletul se poate cumpăra direct din autobuz şi este valabil pentru tot traseul, care nu durează mai mult de 15 minute. În centru, cobori la staţia “Catedrala”. Dacă vii cu trenul, gara se află deja pe traseul autobuzului LAC, deci îl iei doar pe acesta către centru.
Palatul Alhambra

Cred că e inutil să mai spun că Palatul Alhambra este de departe obiectivul istoric şi turistic numărul unu din Granada, dacă nu din toată Andaluzia.

O să auzi diverse tipuri de exprimări – Palatul Alhambra, Fortăreaţa Alhambra, etc. În fond, toate fac referire la unul şi acelaşi lucru. O să îmi permit să îi spun “domeniul” Alhambra, compus din Palatul Nasrid, Alcazaba, Palatul Carlos V şi Generalife, toate înconjurate de un zid fortificat. Practic este un soi de parc, cu construcţii fortificate şi grădini, în care se desfăşura pe vremuri viaţa “cetăţii”.

Citeşte mai mult pe blogul meu  www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.

mihai-jurca