Nu am pretenţii (ba am!!), dar parcă atunci când cineva mi se adresează cu “doamnă”, mă simt brusc şi dintr-o dată de vreo 40-45 de ani. Şi mai aproape de menopauză :) ).
Nu că ar fi rău să ai 40 de ani ( să mă scuze cititoarele vizate), doar că am rămas obişnuită cu “domnişoară” – e mai pentru “copchilă” (vorba mamei), ceea ce mă şi simt.În Franţa este chiar o lege (votată prin 2012), care stipulează că “domnişoară” nu mai are ce căuta în actele administrative, pentru a nu, “chipurile”, face diferenţa între “fată mare” (necăsătorită) şi “femeia” (căsătorită).
Cum la bărbaţi nu există “Domn” şi “Domnişor” de ce ar exista la femei Doamnă şi Domnişoară? Că na, până la urmă de ce l-ar interesa pe ixulescu viaţa ta privată, că eşti măritată ori ba? Unii spun că e mai mult o treaba sexistă, alţii că e vorba de respect. Eu cred că mai mare respectul, galanteria ar fi dacă mi s-ar adresa cu “domnişoară” pentru încă vreo ‘enşpe ani. Chiar şi în replici de genu’ :”Domnişoară, sunteţi singură sau eşti cu mă-ta? ” :) ))))). (spusă în gând, desigur, pentru că mama e numai una şi e sfânta).
Credit foto: pariscapitaledelacreation.com
Pălărie MADEMOISELLE SLASSI (Paris)
Fotograf: Virunan Chiddaycha
Citeşte mai mult pe blogul meu Nicol Buburuza, între Franţa şi România, niciodată rătăcită sau urmăreşte-mă pe Facebook.