Miercuri am plecat din Beirut spre sud. Trebuia sa plec marti, dar, din cauza unor chestiuni care nu au tinut de mine, am amanat cu o zi plecarea.
Ma gandeam pe drum ca mi-ar face placere sa bat Saida la pas macar o ora, dar nu s-a putut si atunci m-am multumit sa admir orasul din masina si la o oprire scurta pentru cafea, tigara si ceai pentru mine. Am mers si la un supermarket, ceea ce nu se afla pe lista mea de interese, dar trebuia sa facem cumparaturile pentru cina de a doua zi. In aceasta seara am luat cina in Tyr.
Nu-mi amintesc sa mai fi vazut sarmalute in Liban. Doua variante, chiar. In frunza de vie sau, in fine, intr-o frunza ce putea sa fie de vie, cu orez. Si tot cu orez, dar in frunza de varza. La cat eram de aiurita, dupa ce am gustat din sarmalute (de dimensiuni liliputane), am luat o bucata de carne cruda, cu mirodenii. Cu efort, ganduri pozitive (insotite de intrebarea "Cum mama naibii am reusit performanta de a pune in gura carne cruda?!" si de privirile amuzate ale comesenilor) si cu multa apa, am reusit sa o inghit.
Am trecut imediat la salata si lebneh, ca sa fiu sigura ca stiu ce pun in gura.Dupa cina, ne-am reluat drumul catre Bint Jbeil. Am ajuns la ora 9.00. Dupa ceai si vizita unor prieteni apropiati ai gazdelor, barbatii au mers sa joace carti, iar femeile au ramas la televizor. Am vociferat, ca de obicei. Pai se poate? Noi (adica femeile) de ce nu putem sa mergem sa jucam carti? Am primit invitatia de a ma alatura barbatilor, dar doar daca stiu jocul.
La naiba! Habar nu am sa joc carti. Nu stiu cum se face, dar in tabere invatam un joc, doua, dar cum plecam de acolo, cum il uitam. Cu doua, trei exceptii si Rummy. Nu m-au interesat jocurile de carti si imi displac, in general, regulile. Ei, daca as fi stiut ca va veni anul de gratie 2008 si voi fi pusa in aceasta situatie, as fi facut un minim efort sa imi exersez talentul la carti.
Cunostintele mele de limba araba sunt reduse, asa ca eforturile de a ma face inteleasa si de a intelege au fost mari cand am ramas in compania doamnelor.
Bine, recunosc ca este si distractiv cand te ajuti de absolut orice, gest, mimica, obiecte, doar sa exprimi o opinie.
Si vorbim aici de chestii usoare, nimic complicat. Dupa un timp, m-am scuzat si am urcat in camera mea.Am gasit o retea wireless si chiar m-am minunat, pentru ca, la calatoria mea anterioara in Liban, nu era nimic. Dar degeaba, pentru ca nu am reusit sa ma conectez. Semnalul era prea slab. Asa ca am avut o seara fara internet, fara verificat mesaje si stiri. M-am asteptat la un asemenea deznodamant si am venit pregatita. Pe langa laptopul pe care am zeci de studii si cateva carti, am si winamp-ul instalat, sa am ce asculta in timp ce citesc sau scriu.
Fara suparare, muzica locala si regionala este interesanta, dar totusi nu ma regasesc in ea. Noroc cu C. ca a facut o selectie pe placul meu inainte de a pleca din Bucuresti. Sunt cam mofturoasa, dar uite ca i-a reusit. Poate reusesc sa adorm pe melodiile lui Sting... Ufff! Maine ma asteapta o zi lunga.
Dupa o dimineata nu tocmai linistita, dar placuta, am mers la piata din Bint Jbeil. Inainte de a merge acolo, l-am insotit pe B. la o inmormantare. A ramas sa astept in masina, dar, pana la urma, am asteptat langa masina, insa nu cred sa fi durat mai mult de 40 de minute totul.
A fost prima data cand am vazut un cortegiu funerar in Liban.Am mai fost o data la piata din Bint Jbeil cu cativa ani in urma. Este un obicei ca, in fiecare joi, de sute de ani, piata sa aiba loc pe strada principala din Bint Jbeil. Toata lumea il stie pe B., asa ca am fost opriti de multe ori de persoane care doreau sa il salute. Am facut cateva poze cat timp B. era ocupat. Este fascinanta legatura sociala din comunitatile mai mici. Am fost invitati sa bem un ceai sau o cafea si, cum nu este posibil sa refuzi pe cineva fara sa se simta jignit, am baut apa, suc, ceai si cafea. Fara indoiala, mi-a trecut deshidratarea.
Sa mai spun ca in Bint Jbeil au niste dulciuri absolut gustoase? M-am ingrasat cel putin un kilogram prin bunavointa si, mai ales, insistenta gazdelor. Mi s-a spus ca am slabit prea mult fata de acum cateva luni cand am fost in Liban si trebuie sa mananc mai bine. De fapt, nu ar strica sa mai slabesc vreo doua kilograme, nici vorba sa mai pun ceva la loc. Inainte sa ma intorc in Beirut, am primit o cutie mare cu dulciuri. Am facut tot ce s-a putut sa ma indepartez de ispita, dar a trebuit sa accept cadoul. In cele din urma, am impartit bunatatile cu cei de la receptie.
S-a facut ora 7.00 si e timpul pentru o plimbare/jogging pe Corniche. De obicei, doar in weekend reusesc sa am cateva ore la dispozitie pentru plimbare, dis de dimineata sau seara, dar intentionez sa profit la maximum de exceptia de astazi. Pe curand.