O zi plina de senzatii tari. La intrarea in London Dungeon te poti astepta sa stai la coada cel putin 30 minute, daca ai noroc. Taxa este de 20 de lire, daca vrei sa vezi doar muzeul, dar poti plati 50 de lire pentru acesta, muzeul Madame Tussauds si London Eye. Biletul este valabil 30 de zile, asa ca ai timp sa vezi toate obiectivele.
Labirintul oglinzilor este o tortura rafinata: iti pierzi complet simtul orientarii, dai peste reflexii ale tale in orice directie te intorci si te simti norocos ca ai intrat acolo in grup, pentru ca cineva tot se orienteaza pana la urma spre iesire pipaind oglinzile.
Actori destul de convingatori iti prezinta instrumente de tortura. Singura problema ar fi accentul londonez, plin de farmec, dar atat de greu de inteles; si acolo chiar nu poti sa-i rogi sa repete ce au spus.
Londra are monstrii ei: Sweeney Todd si Jack Spintecatorul. Nu doar afli povestea lor, dar totul este pus in context, cu proiectii, aruncatoare de flacari, actori, mulaje de ceara. Experienta este deosebita si ajungi sa te sperii la un moment dat si de vecinul de suferinta.
Esti purtat prin canal, aruncat in jos cu barca in intuneric, personaje de sceneta iti striga in ureche dupa colturi. Cand crezi ca s-a terminat si iti spui "Chiar nu m-am speriat asa de tare pe cat ma asteptam", ajungi la ultimul truc. Esti condamnat la spanzuratoare si astepti in fata unei usi cu zavor de fier sa-ti vina randul. Este un poster pe perete care iti spune ce te asteapta, dar tot nu-ti poti retine un fior cand auzi tipete reale inauntru.
Intri, in sfarsit, palmele iti transpira, te asezi pe locul tau intr-o instalatie care te ridica si iti va da drumul in gol la un moment dat. Se simuleaza un proces, la cativa metri inaltime, judecatorii pronunta sentinta si calaul trage de maneta.
Nu iti vine sa crezi ce senzatie te cuprinde cazand in intuneric. Realizezi cat de tare te-a luat prin surprindere cand iti vezi fotografia (un blit sclipeste intr-un intuneric desavarsit, in timp ce tu cazi si pierzi simtul spatiului). La iesire, gasesti un magazin generos, cu tot felul de orori cu care sa-ti impresionezi prietenii.
Am coborat scari minuscule catre toate nivelele, m-am strecurat printre masini si am vazut cabinele amenajate cu manechine care simulau cele mai banale activitati: curatatul cartofilor, coacerea painii, un control stomatologic (marinarii care calatoreau mult timp pe mare aveau parte de controale periodice), pe fundalul frezei si al tipetelor, chiar si o sala de operatii si infirmerie. Dupa un asemenea tur, am decis ca viata pe vapor nu este pentru oricine.
Mancarea este buna si a fost servita repede. Portia de fish and chips a fost cea mai buna de pana acum, iar ravioli cu ricotta si spanac, garnisit cu ardei rosu si foi de laptuca, iti inlatura prejudecata cu privire la bucataria englezeasca.
Foto: Florin Vasilache