Muzeul torturii

O zi plina de senzatii tari. La intrarea in London Dungeon te poti astepta sa stai la coada cel putin 30 minute, daca ai noroc. Taxa este de 20 de lire, daca vrei sa vezi doar muzeul, dar poti plati 50 de lire pentru acesta, muzeul Madame Tussauds si London Eye. Biletul este valabil 30 de zile, asa ca ai timp sa vezi toate obiectivele.

Initial construit ca un muzeu macabru, The London Dungeon a ajuns un parc de distractii kitsch, un fel de castel al lui Dracula. La tot pasul, sunt scene construite realist cu modele de ceara ale condamnatilor si londonezilor torturati de molimile vremii sau de biserica. Intestine debordand, schelete ca motiv decorativ, soareci adevarati si un miros greu, care te impresioneaza mai mult decat urletele din difuzoare.

Labirintul oglinzilor este o tortura rafinata: iti pierzi complet simtul orientarii, dai peste reflexii ale tale in orice directie te intorci si te simti norocos ca ai intrat acolo in grup, pentru ca cineva tot se orienteaza pana la urma spre iesire pipaind oglinzile.

Actori destul de convingatori iti prezinta instrumente de tortura. Singura problema ar fi accentul londonez, plin de farmec, dar atat de greu de inteles; si acolo chiar nu poti sa-i rogi sa repete ce au spus.

Londra are monstrii ei: Sweeney Todd si Jack Spintecatorul. Nu doar afli povestea lor, dar totul este pus in context, cu proiectii, aruncatoare de flacari, actori, mulaje de ceara. Experienta este deosebita si ajungi sa te sperii la un moment dat si de vecinul de suferinta.

Esti purtat prin canal, aruncat in jos cu barca in intuneric, personaje de sceneta iti striga in ureche dupa colturi. Cand crezi ca s-a terminat si iti spui "Chiar nu m-am speriat asa de tare pe cat ma asteptam", ajungi la ultimul truc. Esti condamnat la spanzuratoare si astepti in fata unei usi cu zavor de fier sa-ti vina randul. Este un poster pe perete care iti spune ce te asteapta, dar tot nu-ti poti retine un fior cand auzi tipete reale inauntru.

Intri, in sfarsit, palmele iti transpira, te asezi pe locul tau intr-o instalatie care te ridica si iti va da drumul in gol la un moment dat. Se simuleaza un proces, la cativa metri inaltime, judecatorii pronunta sentinta si calaul trage de maneta.

Nu iti vine sa crezi ce senzatie te cuprinde cazand in intuneric. Realizezi cat de tare te-a luat prin surprindere cand iti vezi fotografia (un blit sclipeste intr-un intuneric desavarsit, in timp ce tu cazi si pierzi simtul spatiului). La iesire, gasesti un magazin generos, cu tot felul de orori cu care sa-ti impresionezi prietenii.

Pe Tamisa, in apropiere de London Dungeon, este ancorat HMS Belfast, un crucisator de 10.000 de tone, transformat in muzeu. Pentru o taxa de 10 lire, ai acces la bordul lui si un ghid audio care iti povesteste totul despre masini, tunuri si cabine. In timpul vizitei, cerul se innorase, a inceput sa ploua, s-a oprit, a iesit soarele si a plouat iar. Acolo simti curentul de pe Tamisa din plin.

Am coborat scari minuscule catre toate nivelele, m-am strecurat printre masini si am vazut cabinele amenajate cu manechine care simulau cele mai banale activitati: curatatul cartofilor, coacerea painii, un control stomatologic (marinarii care calatoreau mult timp pe mare aveau parte de controale periodice), pe fundalul frezei si al tipetelor, chiar si o sala de operatii si infirmerie. Dupa un asemenea tur, am decis ca viata pe vapor nu este pentru oricine.

Dupa atatea torturi, m-am refugiat pe chei, la Hornimans at Hays, restaurant tipic londonez, pentru un espresso si un pranz linistit. Ce e comod la acest gen de restaurante este faptul ca mergi la bar sa comanzi, platesti, te asezi la masa si, dupa ce ai terminat, te poti ridica sa pleci fara a te mai ingrijora in privinta bacsisului sau sa mai astepti nota la nesfarsit.

Mancarea este buna si a fost servita repede. Portia de fish and chips a fost cea mai buna de pana acum, iar ravioli cu ricotta si spanac, garnisit cu ardei rosu si foi de laptuca, iti inlatura prejudecata cu privire la bucataria englezeasca.

Foto: Florin Vasilache