Şi dacă tot suntem pe terenul probabilităţilor, e musai să vă spun că este posibil ca Manarola să fie şi cel mai vechi din cele 5 sate, ţinând cont de atestarea bisericii San Lorenzo (1338). Iar numele Manarola, cel mai probabil vine de la latinescul “magna rota”, referire certă la roata morii din sat.
Dacă pui membrii unei comunităţi din zilele noastre să construiască un sat gen Manarola, mă tem că le cam dă cu virgulă.
Acum îmi dau seama cât de greu e să fii turist în acest loc, mai ales dacă e şi soare afară. Odată ajuns în Manarola trebuie să găseşti traiectoria ideală spre localul care vinde calamari şi fructe de mare prăjite, la coif de hârtie. Ca indiciu, e undeva pe principală, pe dreapta, cum urci, şi are o barcă în faţă. După ce securizezi “prada”, caută o sticla de vin Sciacchetra, mândria locului. Deşi e un vin dulce, face poftă de mâncare. Şi se poate folosi şi la final, pe post de “ceva dulce”. Apoi te aşezi pe pietonala de deasupra apei la bronzat. Priveliştea asupra gofului şi a stancilor care ies din apă primeşte un 10 cu felicitări. Dacă din când în când auzi câte o bubuitură în apă, mai mult ca sigur e un săritor de pe stânci, care a plesnit luciul apei, în urma unui salt mai puţin reuşit.
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.