Este locul unde mulţi atenieni au apartamente de vacanţă, pentru că le este la-ndemână să dea o fugă pe final de săptămână pentru relaxare.
Eu, care nu sunt al mai mare fan al Greciei, am revenit în Loutraki, o staţiune în Grecia continentală, la un ceas şi un pic de mers de Atena. Exact lângă Canalul Corinth, că poate aşa vă e mai uşor să localizaţi întreaga poveste.
Scopul şi durata vizitei? S-a maritat una dintre cele mai bune prietene ale doamnei mele cu un … român. Şi au vrut să facă aici. Aşa că a fost uşor să mai legăm şi câteva zile de vacanţă de acest eveniment.
Loutraki este genul de staţiune unde mergi la relaxare.
Plaja este formată din pietre rotunde, apa se adânceşte rapid şi este al naibii de sărată. Şi dacă nu ştii să înoţi, te ţine la suprafaţă. Că aşa e Mareea Egee. Terasele înşiruite de-a lungul plajei/falezei sunt foarte moderne. Sticlă, mobilier modern din lemn şi fier, mâncare bună şi, în general, o atmosferă ca "acasă". Ai fost la restaurantele din Portul Tomis? Exact aşa sunt şi cele de aici, de pe malul mării. Seara, se scot măsuţe direct pe plajă şi te poţi delecta cu un cocktail sub clar de lună.
Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.
Posteaza comentariu