Islanda e un loc fabulos, în care toate elementele naturii se contopesc în peisaje incredibil de frumoase. Aici simți că ai pătruns într-un tărâm din altă lume.
Fotografi din toată lumea sunt atraşi de aceste locuri de o frumuseţe stranie, în care poţi călători zile în şir, iar costurile sunt relativ scăzute comparativ cu destinaţiile exotice aflate la mii de kilometri depărtare. Islanda e o ţară mică, cu oameni liniştiţi şi cu peisaje fabuloase, care te subjugă de la depărtare, din fotografiile celor care au fost acolo.
Poate că noi nu vom mai călători oriunde și oricând, din cauza pandemiei de COVID-19, dar imaginile celor care au cutreierat Islanda ne ajută să vedem chiar și așa, de la distanță, de ce este atât de special acest colț de lume.
Signe Fogelqvist, care se descrie "obsedată de tot ce are legătură cu fotografia", a trăit doi ani în Islanda și recunoaște că este aproape imposibil să redea frumusețea acestei țări într-un număr limitat de imagini, dar nu a putut rezista tentației de a face o încercare. Fără vreo temă sau ordine anume, Signe a publicat pe Bored Panda 32 de secvențe din periplul său islandez, care poate fi urmărit și pe Instagram și pe site-ul ei.