Dubița cu de toate, cel mai bun mod de a pleca în vacanță acum

Nimeni nu știe dacă și cum mai putem pleca în vacanță în perioada pandemiei. O dubiță în care ai tot ce-ți trebuie este cel mai sigur mijloc de a călători în voie.

Autocamperele, rulotele și dubițele transformate în căsuțe pe roți vor fi la mare preț în această vară, în condițiile în care multe hoteluri, pensiuni și restaurantele rămân închise din cauza pandemiei de COVID-19. Cel puțin vara aceasta, principiul de bază în organizarea vacanțelor va fi autonomia - cu cât ești mai independent, cu atât mai departe ajungi. Iar un autovehicul care combină mobilitatea cu condițiile de cazare și masă este mijlocul perfect pentru a te bucura de vacanță.

Michael și Stephanie, împreună cu câinele lor, Jasmine, au pornit într-o aventură pe cinste cu o dubiță modificată.

Cuplul lucrează în Halifax Nova Scotia, iar cei doi tineri își doreau mult să facă o călătorie cu mașina în jurul lumii. Inițial se gândeau la un VAN Mercedes Sprinter, dar prețul era prea mare pentru bugetul lor. După mai multe luni de căutări în care nu găseau nimic accesibil, au dat peste un chilipir de neratat: cineva vindea o dubiță GMC ieftină. Nu era într-o stare perfectă, dar nu asta căutau și oricum nu și-ar fi permis așa ceva - aveau nevoie de o mașină pe care să o poată repara și să o transforme într-o căsuță mobilă.
Așa că au luat legătura cu proprietarul.

"Era la patru ore de mers cu mașina, așa că am făcut drumul în weekend, omul a păstrat-o pentru noi când i-am zis că venim s-o luăm și ne-am îndrăgostit din prima de ea. Dubița ne-a costat 2.900 de dolari, am mai dat cam 1.100 pe reparații, iar transformarea a fost destul de ușoară, fiindcă am folosit lemn de la serviciu și materiale ieftine, a costat cam 2.000 de dolari, deci cu totul aș putea spune că m-a dus la vreo 6.000 de dolari", a povestit Michael pentru alino.

Cei doi au placat interiorul cu lemn, inclusiv plafonul, unde au montat și un geam care oferă mai multă lumină naturală și prin care pot admira cerul când stau în pat.

Ei au introdus mobilier rabatabil și au creat cât mai multe spații de depozitare, fără a pierde, totuși, locul prețios din centru, în care se pot mișca atât cât au nevoie. Au la dispoziție o chicinetă șic, toată aparatura necesară unui drum lung - frigider, aragaz, o pompă pentru apă, o baterie auto pentru alimentarea aparatelor electrice, dar și un panou fotovoltaic, chiar și router pentru internet, iar ușile mari laterale care se deschid în exterior facilitează accesul în spatele mașinii.

După ce au reparat și transformat mașina, cei doi au plecat în primele excursii și se felicită pentru că au așteptat până au găsit cea mai bună variantă: dubița cu tot ce ai nevoie este acum cel mai bun mod de a călători în vacanță.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod