Cum trebuie să alegi unde-ţi faci vacanţa de iarnă. 3 sfaturi ca să reuşeşti cu bani puţini!


În Turda, aproape de Cluj Napoca, poţi petrece sărbătorile la cabana Sub Cetate, spre exemplu, unde de Crăciun poţi beneficia de cazare cu demipensiune (fără cină festivă) la preţul de 140 lei/noapte/persoană, iar de Revelion, în aceleaşi condiţii, la preţul de 160 lei, cu cina de Revelion inclusă.

Dacă preferi o vacanţă de sărbători în străinătate, te poţi orienta către Bulgaria, o destinaţie ieftină şi uşor accesibilă, unde ofertele de Crăciun şi Revelion pornesc de asemenea de la aproximativ 100 euro/persoană.

3.
Bucură-te de o vacanţă după perioada sărbătorilor


O altă variantă de a pleca în vacanţă cu bani puţini în această iarnă este să sari peste perioada sărbătorilor şi să îţi planifici concediul începând cu luna ianuarie. Preţurile scad dramatic după această "perioadă de vârf", ajungând la doar câteva zeci de lei/cameră dublă (40-50 lei) chiar şi în cele mai populare zone turistice ale ţării.

Tot acum te poţi orienta şi către o vacanţă în străinătate, un city break sau un sejur de 5-7 zile, inclusiv la schi.
De altfel, în cel din urmă caz, atractive şi ieftine sunt vacanţele în staţiunile montane din Bulgaria, cu pârtii de schi bune şi preţuri mici, de la circa 10 euro/persoană începând cu data de 15 ianuarie.

Preţurile biletelor de avion sunt şi ele foarte mici în luna ianuarie, astfel că, de pildă, poţi zbura către Dortmund, Milano şi Bolonia cu doar 79 lei, către Basel (Elveţia) cu 133 lei, Bruxelles - 134 lei, iar către Malmo (Suedia) cu 150 lei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod