Ce trebuie să iei cu tine, dacă vrei să stai de 1 Mai la cort

Toată lumea aşteaptă cu nerăbdare minivacanţa de 1 Mai şi probabil că foarte mulţi dintre ei şi-au făcut deja planurile şi rezervările necesare, indiferent dacă au ales destinaţii montane sau staţiuni de pe litoral.

Dacă ai decis ca în acest an să te porţi ca o adolescentă rebelă sau pur şi simplu ai bugetul destul de redus pentru o escapadă de lux, varianta unei excursii cu cortul sună destul de bine. Iată ce ar trebui să ai în vedere, în cazul în care vei alege această opţiune:

Stabileşte din timp cu cine vei merge

Indiferent dacă vei alege să mergi cu întreaga familie sau cu grupul de prieteni, trebuie să ai lista de persoane pregătită.
Astfel, le vei cunoaşte din timp nevoile şi veţi face în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită de condiţii.

Verifică prognoza meteo

E foarte important să ştii cum va fi vremea, dacă intenţionezi să faci o excursie cu cortul. Este de preferat ca ploaia să nu-şi facă loc în peisaj, însă trebuie să fii pregătită pentru orice situaţie, aşa că nu exclude această variantă si verifică prognoza meteo înainte să pleci.

Pregăteşte-ţi trusa medicală

Este bine să ai la tine câteva tratamente pentru afecţiuni uşoare şi pentru răceală, acestea îţi pot fi de mare folos în excursia cu cortul de 1 Mai. Câteva analgezice, medicamentele împotriva gripei şi răcelii, alcoolul sanitar şi rivanolul nu ar trebui să lipsească din trusa ta de prim ajutor.
Asigură-te că ai şi câteva comprese sterile, dar si bandaje sau leucoplast, nu se ştie cum te poţi răni şi este bine să le ai la îndemână.

Fă-ţi asigurare medicală pentru perioada excursiei, dacă nu ai deja una permanentă. Se pot întâmpla tot felul de accidente minore în timpul unei excursii şi este preferabil să nu îţi faci griji în privinţa cheltuielilor suplimentare pentru probleme medicale.

Stabileşte durata vacanţei

Este foarte important să ştii, măcar cu aproximaţie, câte zile vei sta în minivacanţă, acest lucru îţi poate fi foarte util atunci când faci bagajul. În primul rând, vei putea aproxima de câte haine ai nevoie, iar în al doilea rând, vei şti şi ce provizii alimentare să îţi faci.

Ia-ţi o marjă de eroare şi în privinţa hainelor, dar şi în cea a alimentelor, trebuie să fii pregătită pentru orice, iar excursiile cu cortul oricum nu sunt foarte previzibile.

Fă-ţi provizii

Trebuie să ai în vedere problema mâncării, chiar dacă ţi se pare că totul este foarte accesibil în ziua de azi.
Alege alimente neperisabile pentru bagajul tău alimentar, mai ales dacă mergi la mare şi te aştepţi ca vremea să fie însorită.

Poţi face uz de o ladă frigorifică pentru excursii dacă vrei neapărat să ai alimente mai pretenţioase, precum carnea proaspătă, ouăle sau lactatele.

Limitează-te la strictul necesar în privinţa bagajului

Desigur, vei avea nevoie de aparatul foto, însă laptopul nu îţi este necesar în cele 2-3 zile cât vei sta plecată. De asemenea, te poţi lipsi de bijuterii, de pantofii cu toc şi de poşetele plic. Sunt foarte slabe şansele să participi la o petrecere elegantă în camping. Limitează-te la lucrurile de care ai nevoie şi nu face excese
30 Aprilie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod