Ce e de facut intr-o zi ploioasa

La Londra, toata lumea din industria atractiilor turistice incearca sa te sperie. Nu numai la London Dungeon, care-i indreptatit in acest sens, dar pana si Madamme Tussaud iti da niste fiori la care nu te astepti.
La Londra, toata lumea din industria atractiilor turistice incearca sa te sperie. Nu numai la London Dungeon, care-i indreptatit in acest sens, dar pana si Madamme Tussaud iti da niste fiori la care nu te astepti. Doamna respectiva a inceput sa faca masti mortuare din ceara dupa figurile celebre decapitate in timpul Revolutiei franceze. Ea spune ca a cautat prin mormanele de cadavre dupa modele pentru figurile ei de ceara, dar s-ar putea sa fie doar o legenda personala.

In muzeul Madame Tussauds din Londra trebuie sa intri pregatit pentru orice. Lumea este gata sa se calce pe picioare pentru un loc mai bun langa Di Caprio sau Nicole Kidman. Portretele sunt bine facute, dar bratele si mainile au paloarea specifica cerii (economie de culoare, probabil) si sunt, in general, zgariate de publicul entuziast.


In camera principala, cea cu Di Caprio, Angelina Jolie si Brad Pitt, o zona semnificativa era plina de zumzetul si blitz-urile unui grup indiano-pakistanez. Cand s-au mai disipat putin, am vazut ca rumoarea era in jurul vedetelor de la Hollywood. Brad Pitt, saracul, avea ruj in jurul buzelor si nu parea sa fie al Angelinei...

Dupa ce treci de diferitele galerii de vedete de cinema, oameni politici sau figuri mitice, precum Vlad the Impaler (Vlad Tepes), ajungi intr-o zona interzisa copiilor sub 12 ani. Credeam ca cenzura este impusa din cauza vreunei scene cu monstri, dar monstrii erau, de fapt, cativa tipi machiati cam ciudat, care stateau in colturile intunecate si faceau "Bau". In engleza, desigur. Cand ma bucuram ca am scapat de emotii, culoarul s-a intunecat de nu mai vedeai pe unde mergi si au tasnit aburi din podea.
Daca mai stateam mult acolo, faceam si un tratament facial.

Cel mai interesant moment a fost plimbarea cu trenuletul prin sectorul istoric. Cand am vazut alt culoar ingust cu trenulet, mi-am zis ca mi-au ajuns sperieturile londoneze si ma gandeam cum sa ma eschivez fara sa-mi fie jena de copiii sub 12 ani.

Dar trenuletul te duce printre scene cu personaje animate care iti prezinta istoria Londrei, cam aceleasi momente ca la London Dungeon, dar cu mai multa atmosfera istorica. De la Londra Evului Mediu, cu ciuma si Inchizitia, regii si reginele, incendiul si Jack Spintecatorul, pana la momentele muzicale si era Beatles.

La sfarsit, te anunta sa zambesti pentru poza. Trebuie sa stii ca la fiecare atractie te pozeaza de cate ori au ocazia, ai de retinut un numar care corespunde fotografiei tale (cea mai solicitanta parte a oricarei excursii), ca apoi sa mai platesti diverse sume pentru a o avea pe un lant pentru chei ori magnet de frigider.


In Londra exista atractii pentru toata lumea. Daca esti genul mai linistit sau vegetarian, poti merge la Aquarium. Aceeasi coada ca la London Eye daca ai depasit ora pranzului, Aquarium-ul fiind amplasat intr-o cladire la cativa pasi de celebra roata.

Ma asteptam sa fie acvarii imense, eventual cu tunel pe sub ele si pesti uriasi, dar ai ocazia sa vezi doua tancuri cu rechini si o zona dens populata cu pisici de mare. In rest, obisnuitii pesti tropicali si fauna acvatica de tot felul.

Un colt intersant este cel cu obiecte gasite in Tamisa: telefoane mobile - unele destul de noi, Tamagoci, pipe, un os de cal, o sticla cu sampanie de la un Revelion si un pahar - nu stiu daca din acelasi set.

La iesirea din Aquarium, in aceeasi cladire, poti vedea o expozitie culturala.
Nu am inteles inca dupa ce criterii le-au alaturat, dar am avut noroc sa vad sculpturile lui Dali si ceramica lui Picasso. Am descoperit o alta opera de arta la Cafe Manga, a doua usa dupa Dali: cea mai buna lasagna vegetariana care mi-a ridicat papilele gustative si colesterolul la cer.

Foto: Florin Vasilache
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • bia pe 23 Aug 2008, 03:19
    frumos

    e tare muzeul de ceara si acvariul merita vizitate si mai sunt si altele

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod