Nu-i aşa că acest oraş e un soi de “baubau” atunci când vine vorba de costuri? Oricum ai da-o, nu o scoţi la capăt fără câteva sute bune de lire pe weekend
Nu-i aşa că Londra e un soi de “baubau” atunci când vine vorba despre preţuri? Că e un oraş în care oricum ai da-o, nu o scoţi la capăt fără câteva sute bune de lire, cheltuite într-un weekend.
Parţial adevărat, dar de aia sunt aici, că să vă spun cum se poate face economie, fără a face rabat, pe cât posibil, la calitate.
Înainte de a începe, vreau să spun că Oslo (Norvegia) este singura capitală europeană unde efectiv nu ai cum să nu ieşi cu portofelul puternic şifonat, după o masă în oraş. Chit că e luată de la supermarket şi mâncată pe trotuarul de vis-a-vis. La Reyklavik, în Islanda, nu am fost, deci nu ştiu ce să spun.Avion & transfer
Ai două variante directe – cursa de linie (British sau TAROM) sau low-cost (Wizz Air, Ryanair sau Blue Air). În martie, aprilie, găseşti bilete cu preţuri cuprinse între 55 şi 75 de euro, dus-întors, la companiile low-cost.
La cele de linie, costă cel puţin 160 de euro, dacă nu e vreo promoţie.Transferul de la aeroportul Londra Luton spre centru, costă 17 lire, dus-întors, dacă este cumpărat direct din aeroport.
Cazare
Eh, aici e problema. Sub 75-80 de euro nu ai cum să găseşti o cameră decentă, într-o zonă unde să nu bată porumbul în geam. Sau nu am găsit eu, până acum. În zona Victoria Station sunt cazările cele mai ieftine într-o zonă favorabilă turistului, la hoteluri de 3 stele, la care, confortul e cum ţi-o fi norocul.
Sunt hoteluri în clădiri de 2-3 etaje, pe fiecare etaj fiind câte 2 camere. Dacă vii ultimul, pe seară, s-ar putea să primeşti o cameră la subsol şi să te cerţi cu recepţionerul.Eu, când merg în Londra, prefer să stau la sud de Tamisa, la 5-10 minute de Big Ben (vezi link). Recomand hotelul H10 London Waterloo (între 150-200 euro/noapte, eu l-am prins odată la 120 euro/noapte) sau Days Waterloo (3 stele) la 110-150 euro/noapte. Însă aceste preţuri sunt orientative, pentru că variază mult în funcţie de sezon, de disponibilitate etc.
În concluzie, bugetează măcar 100 de euro/noapte, dacă nu eşti pretenţios cu locul unde stai.
În fond, ideea e să fie curat şi bine poziţionat hotelul respectiv, nu?Citeşte mai mult pe blogul meu www.mihaijurca.ro sau urmăreşte-mă pe Facebook.