Când au ales să facă ședința foto într-un cadru idilic, Glen McKey, în vârstă de 27 de ani, și Amy McKey (24 de ani), își doreau să surprindă în aceste imagini viața de la ferma lor din Woodenbong, New South Wales, Australia. Ei bine, le-a ieșit de minune!
Cei doi s-au căsătorit pe 29 septembrie și înainte de petrecerea de nuntă fotografa a început să-i pozeze. La un moment dat, acesta i-a rugat să meargă pe culmea unui deal, cu un cal din rasa Palomino, pentru a obține un cadru superb, relatează Daily Mail.
Zis și făcut, doar că urmarea a fost cu mult peste așteptări: un taur furios a luat-o la goană spre ei, iar mireasa a zbughit-o imediat din loc, în timp ce mirele încerca să calmeze calul speriat dar și să se retragă în siguranță din zonă. Spre hazul tuturor și al celor implicați care își vor aminti toată viață această scenă, fotografa a apăsat chiar atunci butonul declanșator, reușind să surprindă momentul amuzant.
"Coboram dealul și taurul a început să alerge spre noi, iar atunci m-am gândit: <<la naiba>>. Amy și-a ridicat rochia și a început să alerge. Puteți vedea că alerga, fiindcă rochia sa flutura în imagine", a povestit Glen McKey, care este antrenor de cai. "Taurul s-a apropiat puțin, iar atunci calul meu a încercat să se îndepărteze pentru că s-a speriat și a trebuit să mă dau la o parte, fiindcă taurul ne urmărea. A venit drept și apoi s-a oprit și eu speram că măcar au ieșit toate pozele pe care le doream", a continuat mirele.