Asta viaţă! Un cuplu de aventurieri a vândut tot şi se plimbă cu iahtul

Prietenii celor doi aventurieri au gustat din viaţa dulce pe care o duc aceştia şi recunosc că îi invidiază pentru curajul lor


"În bucătărie putem să ne facem oricând ceva de mâncare, iar frigiderul ţine băuturile reci. Putem să stăm ore întregi în cabină şi să sporovăim despre una-alta", îi explică Charlie reporterului de la Daily Mail.

e durează mai mult. Acasă aveam maşina de spălat, ştiam unde găsesc ouă la supermarket şi unde era situat magazinul. Şi mai aveam şi maşina cu care aduceam cumpărăturileCharlie Smith
Înainte de marea aventură, Captain lucra ca designer de arhitectură, iar logodnica lui, născută în Noua Zeelandă, era prezentatoare meteo la postul local ITV, dar era şi model.
Tentaţia vieţii pe mare a fost însă mai puternică. "După ani de trăit şi lucrat între patru pereţi, ideea de a ne face bagajele şi de a pleca în jurul lumii dormind pe unde găseam, prin tot felul de hosteluri, nu ne-a atras aşa de mult. Partea cu navigatul îmbină călătoria cu ideea de a ne lua <<cuibul>> cu noi", spune ea.

Întrucât aveau puţină experienţă în navigaţie, cei doi tineri nu s-au aruncat cu capul înainte şi şi-au luat toate măsurile de siguranţă: au făcut cursuri de navigaţie, de supravieţuire pe mare şi de prim-ajutor, şi au învăţat să utilizeze aparatura de bord.

Cu banii încasaţi din vânzarea casei şi-au luat una nouă, una plutitoare - o barcă lungă de 11 metri şi un pic, denumită Silver Paws, apoi au renunţat la serviciile lor.
"A fost un risc mare, am stat de vorbă cu câţiva oameni despre ce înseamnă să punem capăt carierei în această etapă a vieţii noastre", povesteşte Charlie. "Prea mulţi oameni aşteaptă momentul pensionării pentru retragere şi pentru a pleca pe mare. Noi vedem altfel asta: Nu există recompensă fără puţin risc", adaugă ea.

Captain şi Charlie, care au devenit prieteni în 2010, încă trăiesc din lucrurile pe care le ţineau în casă şi de care nu mai au nevoie. "Ne-am logodit în 2013, dar până acum am oprit planurile de nuntă fiindcă am cheltuit banii pe o barcă", spune Charlie.

Cei doi tineri duc acum un stil de viaţă minimalist, axat nu pe deţinerea de bunuri, ci pe acumularea de experienţe noi.

Cu bani puţini, ei îşi permit să călătorească mult fără să dea vreun ban pentru cazare. Întrucât barca e mai mică de 12 metri, autorităţile portuare nu-i taxează pentru ancorare în marină, micile porturi pentru iahturi.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod