Într-un text postat pe pagina sa de Facebook, Alexandru Ciucu mărturisește că, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul istoriei, gestul aparent inexplicabil va fi cel mai probabil înțeles odată cu trecerea timpului.
Cu toate acestea, designerul susține că, în virtutea prieteniei și a colaborării cu Principele Nicolae, va continua să îi spună în privat „Alteță Regală”, iar în public, „Domnule Nicolae”.
“Prietenul meu, Principele.
Am aflat cu stupoare și regret despre decizia MS Regelui Mihai al României de a retrage titlul de Principe al României și apelativul de Alteță Regală, nepotului său, Nicolae. Nu înțeleg acest gest, așa cum cred că nu-l înțelege nimeni, în afara Familiei Regale. Nu-l înțeleg cu atât mai mult, cu cât lucrurile păreau că merg într-o direcție foarte bună pentru viitorul Casei Regale.
Îl cunosc destul de bine pe Principele Nicolae și, încă de la prima întâlnire, am avut sentimentul că titulatura de Principe nu este doar un nume cu care s-a trezit peste noapte. I se potrivește pur și simplu. Este educat și construit în sufletul său să facă cinste acestui rang. Am avut privilegiul ca, la una din prezentările mele de la Monaco, să îl am ca invitat de onoare. Am avut astfel ocazia să petrecem câteva zile împreună. Rar am întâlnit un om atât de tânăr și de important în acelasi timp, să fie atât de modest, deschis și sufletist. A fost începutul unei frumoase prietenii, capabilă să treacă peste apelative și formalități de adresare. Am convenit totuși că, daca suntem în public, să ne adresăm cu apelativele consacrate, "Alteță Regală", respectiv, "Domnule". Și așa am făcut. Până astăzi, când, oficial, nu mă mai pot adresa Principelui Nicolae cu apelativul "Alteță Regală".
Pe de altă parte, nu sunt eu în măsură să analizez deciziile Majestății Sale. Am încredere în puterea Sa de discernământ și sunt convins că vom înțelege mai târziu acest gest, care astăzi ni se pare fără noimă. S-a mai întâmplat deja de-a lungul istoriei...
Revenind însă la ideile de mai sus, în virtutea prieteniei care mă leagă de Principele Nicolae și a înțelegerii pe care am făcut-o mai demult, mă văd nevoit să inversez modalitatea de adresare. Îi voi spune public Domnule Nicolae și, în privat, Alteță Regală. Pentru că, în sufletul meu, are toate calitățile pentru a rămâne Principe și prieten al meu. Iar, la mine, prietenia este pe viață”, este textul pe care designerul Alexandru Ciucu l-a postat pe pagina sa de socializare.
Alexandru Ciucu, despre retragerea titlului Principelui Nicolae: „Îi voi spune public ‚Domnule Nicolae’ și, în privat, ‚Alteță Regală’!”
Alexandru Ciucu, furnizor al Casei Regale a României, se declară surprins de decizia MS Regelui Mihai al României de a retrage titlul de Principe al României și apelativul de Alteță Regală nepotului său, Nicolae.