Deși pare o imagine editată în Photoshop, totul este real. Două gemene și doi gemeni s-au cunoscut și s-au căsătorit, un eveniment cum rareori se întâmplă.
Brittany și Briana, două gemene identice în vârstă de 32 de ani, au spus "Da", căsătorindu-se cu gemenii identici Josh și Jeremy Slayers (34 de ani). Acesta a fost punctul culminant al Festivalului Zilele Gemenilor, organizat sâmbătă în Twinsburg, Ohio (Statele Unite). Cele două perechi s-au căsătorit în același timp în cadrul unei ceremonii cu tema inspirat denumită "Twice Upon a Time/A fost de două ori ca niciodată".
"E o poveste care a devenit realitate", a spus Briana pentru revista People. "Să ne mărităm cu gemeni a fost foarte important pentru noi. Chiar și când eram mici îmi amintesc că eram la grădiniță și asta ne doream", a adăugat ea.
Spre marele lor noroc, Josh și Jeremy gândeau la fel și își doreau să se însoare cu gemene. Destinul lor a fost să se îndrăgostească de cele două surori. "Cred că și ei au avut aceleași probleme ca și noi când mergeau la întâlniri cu cei care nu aveau frați gemeni. E greu când ești cu cineva care nu înțelege legătura dintre gemeni", a explicat Brittany.
Brittany și Briana erau conștiente că șansele lor de a se îndrăgosti de gemeni identici erau incredibil de mici. Tocmai de aceea s-au înscris anul trecut la festivalul Twins Day, cel mai mare eveniment anual dedicat gemenilor din toată lumea. Acolo, ele i-au remarcat imediat pe cei doi frați Slayers. "Stăteam pe gradene și i-am zărit pe acești tineri arătoși care păreau să fie de vârsta noastră", a povestit Brittany pentru ABC News. Ea și-a strâns sora de mână și i-a arătat pe cei doi gemeni. Briana a simțit aceeași atracție de la prima vedere. "Erau uimitori", a mărturisit ea.
Cele două au reușit să facă cunoștință cu Jeremy și Josh în ultima zi a festivalului, în noaptea petrecerii de închidere. Câteva zile mai târziu, cei doi gemeni le-au scris fetelor pe Facebook, întrebându-le dacă vor să se vadă și la ediția din acest an a festivalului. Nimeni nu știa că ei se vor căsători acolo.