Nimeni nu ar trebui să fie obligat să aleagă între slujbă, oricât de bună sau de necesară ar fi aceasta, şi familie. Dar Lamar Austin, un tânăr din New Hampshire, n-a stat prea mult pe gânduri. A ales să fie alături de soţie şi să asiste la naşterea fiului său în loc să se afle la serviciu.
Austin abia se angajase la Salerno Protective Services, o firmă privată de securitate, şi se afla în perioada de probă de 90 de zile.
Când soţia lui a intrat în travaliu, Austin n-a mai stat pe gânduri, chiar dacă avea mare nevoie de acel job - a dat fuga la maternitate pentru a fi lângă soţia lui şi pentru a-şi cunoaşte fiul. Numai că exact atunci a ratat un schimb şi a fost anunţat printr-un SMS că a fost dat afară.
"Uneori pierzi pe o parte, dar câştigi pe alta", a explicat Austin.
Fiul lui, Cainin, a venit pe lume şi viaţa lui s-a schimbat total.