Vedete despre care nu stiai ca au fost adoptate

7 vedete despre care nu știai că au fost adoptate

Au devenit celebre în lumea întreagă și au avut realizări extraordinare. Dar unele dintre personalitățile lumii nu au avut parte de cel mai bun început în viață.
Descoperă câteva vedete care au fost abandonate de părinții biologici și au fost crescute de familii adoptive

Steve Jobs

Fondatorul imperiului Apple, una dintre cele mai influente companii din toate timpurile, s-a născut la San Francisco în 1955 și a fost dat imediat spre adopție. Tatăl său biologic era un musulman din Siria, pe nume Abdulfattah Jandali, iar mama sa, Carole Schieble, era o americancă cu origini germane. Familiile părinților săi nu au fost de acord cu relația lor, iar atunci când Carole a rămas însărcinată au luat decizia ca bebelușul să fie dat spre adopție.
Mama sa a cerut ca Steve să fie adoptat de o familie catolică, înstărită, cu educație bună, iar când copilul a fost dat unei familii simple de muncitori aceasta i-a dat în judecată și a încercat să le ia copilul. Într-un final, mama naturală a acceptat ca Steve să rămână cu familia lui adoptivă dar numai în urma promisiunii că va fi trimis la facultate. Steve Jobs a declarat că s-a simțit foarte iubit și apreciat de părinții lui adoptivi pe care îi numea "părinții mei 1000%".
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod