La naştere, puii de elefanţi cântăresc aproximativ 114 kilograme şi au aproape un metru înălţime. În primele trei luni sunt destul de neîndemânatici, am putea spune chiar prostuţi, până încep să-şi dea seama cum e viaţa de elefant şi ce au de făcut.
Până devin mai siguri pe ei, sunt mai mult preocupaţi să mănânce (consumă cam 11 litri de lapte pe zi), rutină pe care o păstrează chiar şi zece ani, şi le place să se joace. Pentru o mamă care trebuie să-i asigure o asemenea cantitate de lapte puiului nu-i deloc uşor, mai ales în zilele aride din savanele Africii, când seceta accentuează nevoia de apă.
Când devin adulţi, puii se despart - masculii părăsesc familia după 12 ani, iar femelele rămân toată viaţa cu părinţii şi surorile lor. Dar până la acest moment, puii se distrează fără grijă, jucându-se sub protecţia părinţilor şi învăţând tot ceea ce au nevoie despre mediul în care trăiesc pentru a-şi asigura supravieţuirea în sălbăticie.
Privind imaginile cu elefănţei jucăuşi publicate de Bored Panda, nu poţi să nu te gândeşti că, din păcate, mulţi elefanţi trăiesc în captivitate sau sunt chinuiţi "sub cupola circului"...
16 pui de elefant care te fac să zâmbeşti. Parcă sunt nişte copii!
Până când devin uriaşii cu urechi mari şi trompă de-un cot, elefanţii se bucură de copilărie şi fac tot felul de giumbuşlucuri.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu