„Exorcistul” (1973)
Adesea considerat cel mai bun – sau, cel puțin, cel mai terifiant – film horror din toate timpurile, „Exorcistul” a fost o lovitură la data lansării și a primit doar laude din partea criticilor. A adunat 14 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film. Deși se ştie că filmul și materialul sursă s-au bazat, în parte, pe un caz real, povestea unei tinere posedate de un demon devine chiar mai îngrozitoare când descoperi cât de apropiate sunt, de fapt, adevărul și ficțiunea.
William Peter Blatty, care a scris atât scenariul premiat cu Oscar, cât și cel mai bine vândut roman din 1971, a fost inspirat în primul rând de exorcizarea reală, în 1949, a unui băiat de 14 ani.
Câteva decenii mai târziu, autorul Thomas B. Allen a scris despre povestea adevarată într-o carte din 1993, intitulată „Posedat: Adevărata poveste a un exorcism”. Potrivit lui Allen, băiatul se joacă cu o tablă Ouija, la fel ca Regan MacNeil (Linda Blair) în „Exorcistul”, și comunică cu lumea de dincolo. Semne infime - un sunet de ceva care picură, o Biblie care cade și aterizează la picioarele băiatului - devin rapid sinistre și inexplicabile: mobila se mișcă singură, băiatul ţipă obscenităţi în somn, iar pe trup îi apar mesaje scrise cu sânge. În cele din urmă, doi preoți au efectuat ritualul de exorcizare pentru a salva băiatul de la posedarea demonică. Cu adevărat înfricoșător.
Comentarii (1)
nu inteleg cum poate lipsi de aici "Unstoppable", de departe, cel mai impresionant si mai intens film inspirat din realitate.
Posteaza comentariu