13 imagini amuzante în care oamenii înalţi sigur se regăsesc

Persoanele înalte au o mulţime de avantaje. De exemplu, este perfect să fii la un concert sau la un spectacol şi să poţi vedea tot ce ce întâmplă pe scenă mult mai bine decât ceilalţi.
De asemenea, este excelent să ajungi chiar şi în cele mai înalte locuri fără să fii nevoit să te urci pe scaun, aşa cum se întâmplă în cazul celor scunzi sau de înălţime medie.

Dar pentru că întotdeauna există şi o altă latură a oricărui lucru, nici oamenii înalţi nu pot spune că viaţa lor este roz şi totul este perfect. Există şi unele dezavantaje în a fi mai înalt decât media. În primul rând, rişti să ai mai des parte de cucuie decât ceilalţi şi eşti obligat uneori să priveşti pragul de jos.
După ce te-ai lovit cu capul de cel de sus...

Să nu mai vorbim de faptul că nu încapi în scaunul din avion, pe cel de la cinema sau în maşinile de mici dimensiuni. Iar unele paturi par să fie făcute pentru pitici, din moment ce încapi numai pe jumătate în ele.

Descoperă câteva dintre cele mai amuzante imagini cu dificultăţile cu care se confruntă oamenii înalţi.

Foto: brightside.me
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
2 Noiembrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod