The Godfather/Naşul
Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante reţele mafiote în America. Pelicula prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puţin accesibile, unde cuvântul dat şi promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preţ. Din păcate pentru el, în momentul în care viaţa îi este pusă în pericol, copii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenaţi şi ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă, bani şi, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film şi acţiunea să care a făcut lumea filmului să vuiască, notează cinemagia.ro.
După succesul din 1972, cu Marlon Brando în rolul memorabil, regizorul Francis Fors Coppola a realizat încă două filme de mare succes în seria "Nașul", cu un Al Pacino magistral.
Comentarii (2)
Un joc actoricesc mai prost ca in filmul asta n-am vazut. Nu stiu cum ai reusit sa te uiti odata, "daramite" si a doua oara.
Niciunul dintre aceste filme nu are șocul emoțional, psihologic și muzical pe care îl posedă VERTIGO al lui ALFRED HITCHCOCK (1958). Un veritabil masterclass de cinematografie.
Posteaza comentariu