Dacă în luna august toată lumea este în vacanţă, în mod normal, odată venită luna septembrie, se reluau şi antrenamentele constante.
De câţiva ani observ însă că perioada de după vacanţe este prelungită. Motivele sunt diverse:
- încep copiii şcoala
- rămânem fără resurse financiare după concedii
- dacă ne îngrăşăm un kilogram sau două, parcă simţim dinainte că o să fie foarte greu să trecem de primele ore de sport
- lenea. Tot amânăm momentul, pentru că ştim că odată ce ne reapucăm, trebuie să fim constanţi
- lipsa timpului.
- etcetera
Spun etcetera pentru că sunt atât de multe lucruri care ne pot împiedica să ne reapucăm de antrenamente, încât probabil un articol întreg aş putea să scriu numai despre asta.
Azi m-am gândit să vin în ajutorul vostru cu câteva sfaturi pentru a vă determina să reîncepeţi pline de entziasm clasele într-o sală de fitness. Căutaţi ce mai e nou în domeniu şi clase cât mai antrenante, cu muzică bună. Nu vă gândiţi că o să vă fie greu, pentru că poate exista şi varianta să vă întoarceţi cu super multă energie dacă v-aţi odihnit aşa cum trebuie.
Sunaţi-vă o prietenă şi convingeţi-o să vă însoţească. E un prilej să mai staţi împreună câteva ore pe săptămână. Alegeţi-vă un antrenor sau o antrenoare o persoană care este tot timpul veselă. De obicei se crează dependenţe la clase, aşa că e bine să vă căutaţi bine un mentor. O să ajungeţi să veniţi pentru instructor la antrenamente. Puteţi să optaţi pentru programele persoanlizate. Aici vin de obicei aceleaşi persoane şi se socializează mult.
Propuneţi-vă scopuri: dacă vă întoarceţi la antrenamente pline de entuziasm, o să obţineţi mult mai repede rezultate. Alergaţi împreună cu prietenii, soţul, iubitul. Nu mai mâncaţi dulciuri şi ultima masă încercaţi să fie în jur de ora 18.00.
Dacă v-aţi întors şi cu alt fel de bagaj, adică unul caloric, o să-l resimţiţi la antrenamentele cardio. Dacă, totuşi, vă convingeţi că tot ce e greu o să dureze maximum patru ore, atunci sunteţi pe drumul cel bun.
Vă recomand să începeţi cu kangoo jumps. Spun asta pentru că nu se face febră musculară şi cred că ne bucură tare mult acest lucru pe toate.
Vă doresc o toamnă de poveste! Jumps & Smiles!
Pe Diana Ştirbu o puteţi găsi şi pe site-ul ei, dianastirbu.ro