Cum sa te relaxezi in 15 minute

In cateva minute poti elimina orice tensiune acumulata in urma unui schimb de replici mai usturator sau a unei situatii care te-a solicitat la maxim. Dureaza numai un sfert de ora.


1 minut
Tipa tare! Foarte tare! Daca nu poti sa tipi, canta ce iti trece prin cap, dar in tonalitati cat mai inalte! Profita de acest moment de eliberare de energie pentru a alerga pe loc, da pumni in aer, agita-ti bratele! Este o metoda excelenta pentru a te elibera!


1 minut
Maseaza-ti cu palmele umerii si claviculele.

Pisca-ti putin muschii de pe partea exterioara a umarului si apoi maseaza-ti partea superioara a spatelui miscand degetele ca si cum ai canta la pian.


2 minute
Intinde mainile in fata si roteste-ti pumnii catre dreapta, apoi catre stanga, de zece ori in fiecare directie. Scutura-ti mainile ca si cum ar fi ude si ai vrea sa le usuci. Apoi scutura-le ca si cum ai bate la tobe, dar incearca sa le tii cat mai moi.


2 minute
Intinde-te pe spate si indoaie-ti genunchii catre piept, cuprinzandu-i cu bratele.
Misca-te in aceasta pozitie inainte si inapoi de vreo cinci ori. Revino in pozitie normala si repeta dupa putin timp miscarea.


2 minute
Pune-ti piciorul gol pe o minge de tenis. Misca piciorul inainte si inapoi apasand puternic pe minge. Fa asta si cu celalalt picior, dupa care cu mingea sub degetele de la picioare, fa cercuri din ce in ce mai mari.


1 minut
Nu e nimeni langa tine? Fa grimase cat mai mari, miscandu-ti muschii fetei in toate partile. Sau daca iti este mai simplu, razi in hohote!


1 minut
Misca-ti capul intr-o parte si-n alta, apropiind obrazul de umar.
Miscarea trebuie sa fie lenta si sa se repete de trei ori. Dupa aceea misca-ti capul circular, de doua ori, mai intai catre dreapta, dupa aceea catre stanga. Termina exercitiul masandu-ti cu degetele zona cervicala, chiar de unde incepe parul.


3 minute
Intinde-te pe spate cu mainile pe langa corp. Lasa-te cu toata greutatea pe podea, concentrandu-te asupra senzatiilor pe care le incerci. Rand pe rand, contracta-ti muschii fiecarei parti a corpului timp de cateva secunde, dupa aceea destinde-i.


2 minute
Asaza-te turceste pe podea, cu labile picioarelor cat mai aproape de pubis.
Stai drept, dar fara sa te fortezi. Pune mainile pe genunchi, indreapta palmele catre cer si lipeste degetul mare de aratator. Tine capul drept si ramai in aceasta pozitie. Respira lent si profund. Goleste-te de toate senzatiile.