Vitamina D este esenţială pentru sănătatea organismului. Studiile arată că ne apără de răceală, dar şi de cancer. Ca să beneficiezi de efectele ei protectoare, află de la Dr. Oz în ce alimente o găseşti.
Dr. Oz avertizează că suplimentele cu vitamina D nu sunt neapărat cea mai bună soluţie, ci este mai degrabă recomandat să apelezi la alimentele bogate în acest nutrient esenţial şi să te expui moderat la soare.
Ce beneficii are vitamina D?
1. Te protejează de cancer
Cercetările au scos la iveală efectul anticancerigen al vitaminei D. Potrivit specialistului, această vitamină ne apără de cancerul la colon, sân şi de cel endometrial.
Celulele canceroase care se dezvoltă în colon sunt distruse atunci când nivelul vitaminei D este unul ridicat. Specialiştii susţin că vitamina D ajută celulele canceroase să se autodistrugă.
O altă cercetare arată că vitamina D interacţionează cu anumite gene asociate cancerului mamar, determinând celulele să lupte împotriva cancerului.
Obezitatea creşte cu până la 200% riscul de a face cancer endometrial, una dintre cele mai frecvente forme de cancer care se dezvoltă la organele reproducătoare femeieşti. Cercetările arată că un aport însemnat de vitamina D poate să reducă acest risc, deoarece aceasta este o vitamină solubilă în grăsimi.
2. Previne răceala
Potrivit unui studiu apărut în publicaţia Journal of the American Medical Association, vitamina D are capacitatea de a proteja organismul de răceală, gripă şi alte infecţii respiratorii care includ simptome precum tuse, dureri în gât, nas înfundat sau cu secreţii nazale.
3. Favorizează absorbţia calciului
4. Întăreşte sistemul imunitar
5. Reduce riscul de inflamaţii
6. Are grijă de sănătatea sistemului neuromuscular.
Cele mai bune surse alimentare de vitamina D
Potrivit specialistului, una dintre cele mai bune surse de vitamina D este somonul. De asemenea, alte alimente pe care trebuie să le incluzi în alimentaţia ta sunt:
- tonul
- macroul
- uleiul din ficat de peşte
- ficatul de vită
- brânzeturile
- gălbenuşul de ou
- laptele vegetal (soia, orez, ovăz, migdale)
- ciupercile.