Uită de gustul acru: 4 rețete aromate cu oțet de mere

Dacă vrei să consumi oțet de mere dar te-ai plictisit de gustul simplu îl poți integra în rețete delicioase obținând aceleași beneficii, plus un gust deosebit și mai puține calorii.
Doza de oțet de mere pentru sănătate nu trebuie să devină plictisitoare sau să-ți dea impresia că te chinui cu un gust care nu-ți place deloc. Cu siguranță știi cât de acru este oțetul și îl diluezi în apă pentru a reduce impactul asupra smalțului dinților, dar există și alte soluții pentru a te bucura de un gust bun combinat cu beneficiile pentru sănătate pe care ți le aduce oțetul de mere. Dacă va face parte din mesele pe care le iei nu vei mai avea motive să te temi de gustul distinct. De la salate la tocănițe, supe, băuturi sau deserturi există o gamă variată de rețete în cadrul cărora oțetul de mere poate deveni un ingredient util, care armonizează restul aromelor. 

 
Iată ce rețete gustoase poți pregăti folosind oțet de mere:

 
1. Bruschete cu halloumi

Acest aperitiv este ideal pentru a reduce caloriile consumate bucurându-te în continuare de un gust special. Începe cu o baghetă proaspătă.
Tai-o felii, apoi pune-le pe grătar, 2 minute pe fiecare parte. Între timp taie felii de brânză halloumi și rumenește-le într-o tigaie, cu puțin ulei de măsline. Lasă brânza în tigaie până când are o nuanță aurie, apoi pune feliile deoparte. În continuare încălzește 2 linguri de oțet de mere și o lingură de miere la foc mic, într-o oală. După 5 minute oprește focul. Pune feliile de pâine pe un platou, adaugă brânza halloumi, apoi amestecul de oțet de mere și miere pe fiecare felie crocantă. Finalizează cu o felie de roșie și puțin busuioc proaspăt pe fiecare bruschetă. 

 
2. Tocăniță de fasole neagră și orez brun

Este un fel de mâncare consistent, ideal pentru zilele reci de toamnă. Îți va da multă energie și te ajută să reziști poftelor alimentare. Încălzește o lingură de ulei de măsline extravirgin într-o tigaie mare.
După 3 minute adaugă un cățel de usturoi tocat mărunt și o ceapă medie tăiată solzi, plus piper negru. Călește amestecul timp de 5-10 minute, apoi adaugă 400g de boabe de fasole neagră de la conservă, clătite cu apă rece în prealabil. Adaugă și o lingură de oțet de mere, ½ lingură de oregano, 200g de orez brun fiert și 100 ml de supă de legume. Servește presărat cu mărar proaspăt.

 
3. Salată de quinoa și prune cu dressing din oțet de mere

Folosirea oțetului de mere aduce o schimbare binevenită rețetei clasice de dressing realizat din ulei de măsline și oțet din vin roșu. Este o salată rapidă, cu multiple beneficii pentru siluetă și sănătate. Fierbe separat 100g de quinoa potrivit indicațiilor de pe pachet. După aceea încălzește 2 linguri de ulei de măsline într-o tigaie. După 5 minute adaugă 5 căței de usturoi tocați mărunt, ½ legătură de mărar și 300g de fasole verde păstăi.
Lasă-le 10 minute la foc mic, apoi mută amestecul într-un bol mare, pune și quinoa, amestecând bine ingredientele. Între timp prepară dressingul din 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de muștar Dijon, 3 linguri de oțet de mere, 2 linguri de miere și ¼ linguriță de sare de mare. Adaugă dressingul la salată, amestecă din nou, apoi servește presărat cu brânză de capră mărunțită, nuci pecan și prune uscate.

 
4. Sos de caramel și oțet de mere pentru înghețată

Oțetul de mere nu este destinat exclusiv felurilor de mâncare principale, ci poate fi utilizat cu succes și în cadrul deserturilor. Combină 300ml de cidru de mere cu 2 linguri de oțet de mere  și încălzește-le la foc mediu până când dau în clocot. Lasă apoi 15 minute la foc mic, amestecând din când în când, până când amestecul se îngroașă.
Adaugă 80g de zahăr brun și amestecă bine până când se dizolvă complet. Continuă cu 200ml de frișcă și 2 linguri de unt, adu din nou la punctul de fierbere, apoi ia amestecul de pe foc. La final adaugă ½ linguriță de scorțișoară, ½ linguriță de nucșoară, ½ linguriță de extract de vanilie și un vârf de cuțit de sare. După ce se răcește poți combina siropul obținut cu înghețata favorită și vei savura un gust de excepție.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.