Top 5 cele mai sexy femei vegetariene peste 50 de ani

Annette Larkins, femeia care a împlinit 70 de ani, dar arată ca de 30, a atras atenţia tuturor. Alături de ea, mai există şi alte reprezentante ale sexului frumos care au găsit elixirul tinereţii. Vezi cine sunt şi cum se menţin tinere!

 

Foarte multe femei care arată bine la vârste înaintate au conştientizat din anii tinereţii importanţa pe care o are alimentaţia echilibrată asupra organismului, în general. Astfel, că ele au început cu o alimentaţie vegetariană care implica un consum moderat de produse animale, excepţie făcând carnea, iar pasul următor pe care l-au făcut a fost acela de a exclude orice ingredient de provenienţă animală.

O dietă vegană, care este foarte răspândită în zilele noastre, implică excluderea oricărui produs animal.
O dietă de tip raw nu numai că exclude total produsele animale, dar implică şi consumarea alimentelor în stare crudă, fără preparare termică.

La astfel de diete au apelat femeile pe care le vom prezenta în acest material şi care sunt convinse că acest tip de alimentaţie le-a păstrat tinere. 

Locul 1: Lillian Muller are 60 de ani

Lillian Muller a adoptat dieta vegană de la vârsta de 27 de ani, după ce s-a mutat din Norvegia în Statele Unite ale Americii. Ea a jucat în filme, a cochetat cu modelling-ul în tinereţe, a pozat pentru Playboy şi a fost una dintre blondele care i-au sucit minţile lui Hugh Hefner, fondatorul Playboy Enterprises.

Pe Lillian Muller am mai văzut-o şi în două videoclipuri faimoase: Van Halen "Hot for Teacher" şi Rod Stewart "Da Ya Think I'm Sexy?"

Vedeta s-a născut în 1951, în Norvegia şi spunea într-un interviu că până la 27 de ani nu a ţinut cont de ceea ce a mâncat, dar abia după ce au trecut câţiva ani după stabilirea ei în SUA a luat hotărârea de a adopta dieta frutariană pe care o consideră perfectă pentru ea. Un an de zile Lillian a consumat doar fructe în stare proaspătă. "Este partea extremă a dietei raw şi odată ce am apucat-o pe acest drum sănătatea mea s-a îmbunătăţit considerabil. Au trecut peste 30 de ani de când am adoptat dieta vegetariană-vegană, timp în care am consumat produse lactate şi peşte doar de câteva ori în toţi aceşti ani. Dar, nu m-am atins deloc de carne", explica în interviul de mai jos Lillian Muller.

Când se plictiseşte de fructe ea rămâne fidelă stilului de alimentaţie şi optează pentru dieta vegană.

Locul 2: Annette Larkins are 70 de ani

Annette Larkins s-a născut în 1942 şi este vegetariană din adolescenţă, iar după ce a împlinit 50 de ani a mai făcut un pas înainte şi a început să urmeze un regim raw-vegan. Astfel, că nimic din ceea ce mănâncă nu este procesat termic. Femeia care trăieşte în Florida nu a apelat niciodată la operaţii estetice. Ea a uimit întreaga lume după ce le-a povestit reporterilor de la postul american de televiziune ABC că a respectat cu sfinţenie un regim alimentar propriu, de tip raw-vegan, care a păstrat-o tânără.

"Dieta mea constă în fructe, nuci, alune, legume şi seminţe. Grădina mea e plină de legume şi de fructe şi mănânc doar alimente crude. Nu pot să mănânc altceva", a explicat ea. Annette îşi pregăteşte sucuri din fructele pe care le culege, iar apa de ploaie o foloseşte pentru a uda grădina şi pentru băut.

Când Annette Larkins iese pe stradă cu soţul ei, Amos, lumea crede că ea este fiica lui. El arată mult mai bătrân, are reţete precrise pentru diabet şi hipertensiune, în timp ce soţia lui nu ia nici măcar o aspirină. Când merg împreună pe stradă, Amos observă deseori privirile intrigate ale trecătorilor. "De multe ori sunt întrebat ce caut eu cu o fată aşa de tânără lângă mine", a spus el amuzat.

Annette a devenit o celebritate în Statele Unite, unde a lansat un site, un DVD şi două cărţi inspirate din experienţa sa, intitulate "Drumul spre sănătate", despre regimul ei alimentar.

Locul 3: Mimi Kirk are 73 de ani

Mimi Kirk a fost votată cea mai sexy vegetariană peste 50 de ani, numai că ea a împlinit deja 73 de ani. ” Pentru cei care nu mă cunosc, sunt născută pe 23 septembrie 1938, ceea ce înseamnă că am 73 de ani. Să te simţi ca la 20 de ani când ai împlinit 73 este un lucru fantastic. Sunt convinsă că aspectul meu tineresc se datorează nu numai atitudinii mele, dar şi stilului meu de a mă hrăni, adică un regim vegan”, explică Mimi Kirk pe site-ul său.

Mimi nu are nicio operaţie estetică, face mişcare (dar fără să exagereze) şi nu consumă niciun produs de origine animală. După ce a adoptat un regim vegetarian din tinereţe, ea s-a hotarât să renunţe la orice produs animal şi să adopte o dietă vegană.

Locul 4: Tonya Zavasta are 54 de ani

Tonya Zavasta este unul dintre promotorii cunoscuţi ai regimului raw, iar la vârsta de 54 de ani are un ten absolut impecabil şi strălucitor. Femeia, care este adesea întrebată de secretul pe care-l aplică pentru a arăta atât de bine, s-a născut pe în 1958, iar în 1991 a emigrat împreună cu familia în S.U.A. A devenit interesată în practicile anti-îmbătrânire şi din tinereţe a adoptat o dietă 100% raw. În 2004 a publicat o carte despre secretele pe care le-a descoperit, care se numeşte "Your Right to be Beautiful" şi a început să susţină seminarii despre alimentaţia şi sfaturi de frumuseţe peste tot în America.

Ea este convinsă că aspectul său radiant este datorat alimentaţiei pe care a adoptat-o, dar şi exerciţiilor de yoga pe care le practică cu regularitate.

Locul 5: Carlyn Montes De Oca are 51 de ani

În 2011, Carlyn Montes De Oca a fost votată de PETA ca fiind cea mai sexy femeie vegetariană peste 50 de ani. Carylin susţine că este vegetariană de mică, iar de câţiva ani a trecut la dieta vegană. Carylin este consultant în nutriţie şi practică acupunctura.