Activitățile se derulează pe un eșantion reprezentativ de 180 de familii din comunitatea Otopeni, precum și în alte 6 comunități similare din Belgia, Franţa, Olanda, Portugalia, Grecia și Bulgaria.
EPHE reunește expertiza unor parteneri instituţionali şi academici prestigioși care evaluează 4 domenii principale de intervenție: consumul de apă, varietatea în consumul de fructe și legume, sedentarismul și somnul.
„Studiul EPHE arată că statutul socio-economic al părinţilor reprezintă un factor determinant care influențează obiceiurile de stil de viață, implicit incidenţa excesului în greutate şi obezităţii la copii. Astfel, copiii din familii cu un statut socio-economic ridicat mănâncă mai multe fructe şi legume şi petrec mai puţin timp în faţa televizorului comparativ cu cei din familii cu un statut socio-economic scăzut. În calitate de coordonatori ai execuției proiectului în cele 7 țări, susținem necesitatea analizei tuturor factorilor de risc care pot sta la baza obezității la copii, pentru a fi în măsură să facem prevenție.” a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.