Ştim că este foarte bogat în acizi graşi omega-3, acele grăsimi sănătoase care sunt benefice pentru sănătatea inimii şi a creierului. Dar acum cercetătorii canadieni au descoperit că tocmai aceste grăsimi din avocado inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.
Un nou studiu realizat recent arată că grăsimile din avocado combat leucemia mieloidă acută, o formă rară şi agresivă de cancer care este fatală în termen de cinci ani pentru 90% dintre persoanele diagnosticate la peste 65 de ani.
“Leucemia acută reprezintă un cancer al sângelui în care apare o proliferare anormală a celulelor albe tinere. Mai exact, apare un exces a ceea ce numim noi medicii blaşti, celule blastice. Măduva reprezintă locul unde, în mod normal, se produc elementele celulare din sânge, leucocite, eritrocite, trombocite. Măduva hematogenă în acest caz este invadată de aceste celule leucemice, celule blastice”, a declarat pentru Sănătatea TV, conf. univ. dr. Daniel Coriu, şeful Secţiei Hematologie Clinică şi Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni.