Sănătate. 5 semne care te atenţionează că mănânci prea mult zahăr

Pofta de făinoase şi starea permanentă de oboseală pot să fie printre primele semnale la care trebuie să fii atentă. Înseamnă că deja exagerezi cu dulciurile!

Eşti dependentă de zahăr? Iată care sunt câteva dintre cele mai bune semnale pe care ţi le transmite corpul ca să conştientizezi că ai început să exagerezi cu cantităţile de zahăr pe care le consumi:


1. Eşti în permanenţă obosită şi nu ai deloc energie?


Este primul şi cel mai important semnal că ai început să consumi prea mult zahăr, susţin specialiştii. Această stare de oboseală care nu trece nici după o noapte de somn odihnitor este legată de cantitatea de zahăr pe care o consumi zilnic.
De aceea, dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti starea încearcă să limitezi consumul de dulciuri, alimente procesate care ascund diverse forme de zahăr în ele, sucuri carbogazoase sau produse de patiserie.


2. Ai zilnic poftă de dulce şi carbohidraţi?


Cred că eşti conştientă de faptul că în acest caz eşti deja dependentă de zahăr. Dacă pofteşti în fiecare zi la dulciuri şi vezi în faţa ochilor numai produse de patiserie/paste/pizza/covrigi este cazul să rezişti ispitelor şi să tai din porţia de zahăr pe care o consumi.