Chiar dacă au un conţinut ridicat de zahăr, curmalele nu determină o creştere bruscă a glicemiei, după cum arată un studiu care a apărut în publicaţia Nutrition Journal. Acest lucru înseamnă că ele au un indice glicemic scăzut, fiind indicate pentru o gustare dulce între mesele principale.
Iată cinci dintre cele mai importante beneficii pe care le aduce consumul de curmale:
1. Scad colesterolul rău şi protejează sistemul cardiovascular
Potrivit specialiştilor, curmalele au un conţinut ridicat de fibre care ajută la digestie şi reduc nivelul colesterolului rău. Consumă curmalele în locul altor gustări dulci procesate din comerţ, care conţin adesea o cantitate mare de grăsimi saturate sau trans cu impact negativ asupra sănătăţii cardiovasculare.
2. Protejează ficatul de boli
Poluarea şi substanţele toxice din produsele pe care le folosim pot să afecteze sănătatea ficatului. Acesta este organul principal care ajută la eliminarea tuturor toxinelor din corp, ajutând corpul să se menţină sănătos. De aceea, este esenţial să te asiguri că nu îţi expui ficatul la mai mult stres decât poate să ducă. Un alt truc este acela de a consuma curmale care se pare că au un efect benefic asupra sănătăţii ficatului.