Renunți de obicei la micul dejun? Riști să te îngrași cu 13 kilograme într-un an!

Persoanele care renunţă la micul dejun de trei ori pe săptămână riscă să consume 252 de calorii suplimentare pe parcursul zilelor respective şi să se îngraşe aproximativ 13 kilograme într-un singur an, potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie.

Renunţarea la prima masă a zilei măreşte nevoia organismului de a consuma alimente nesănătoase şi poate duce la o creştere cu 13 kilograme a greutăţii corporale într-un singur an, dacă acele calorii suplimentare nu sunt arse prin intermediul unor exerciţii fizice, afirmă autorii studiului, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

12%dintre britanici au declarat că uite să ia micul dejun
Studiul, realizat cu ocazia Breakfast Week - o campanie naţională realizată în Marea Britanie în numele fermierilor şi producătorilor de cereale, cu scopul de a evidenţia importanţa micului dejun asupra stării de sănătate -, a evidenţiat faptul că alimentele preferate la jumătatea dimineţii de persoanele care sar peste micul dejun sunt cipsurile, ciocolata şi biscuiţii.

În Marea Britanie, o persoană din 10 nu mănâncă deloc la micul dejun în niciuna dintre zilele săptămânii.

De asemenea, mai mult de o treime - 37% - dintre britanici au recunoscut că renunţă la prima masă în anumite zile ale săptămânii de lucru.

Potrivit acestui studiu, realizat pe un eşantion reprezentantiv de 2.000 de adulţi, 45% dintre persoanele care sar peste micul dejun recunosc că li se face foame la jumătatea dimineţii, 30% dintre ele se plâng că sunt obosite şi că le lipseşte energia, iar 14% dintre respondenţi spun că lipsa micului dejun îi face să se simtă morocănoşi.

Principalele motive pentru renunţarea la micul dejun au fost: lipsa senzaţiei de foame (30%) şi sacrificarea mesei pentru a petrece mai mult timp în pat (23%).