Primii paşi ca să te apuci de gătit. Descoperă secretele bucătăriei!

Obiceiul de a găti nu trebuie să fie o corvoadă pentru tine, ci un motiv întemeiat care să te determine să mănânci sănătos. Descoperă secretele bucătăriei şi găteşte de plăcere, fără să te complici!

Obiceiul de a găti nu trebuie să fie o corvoadă pentru tine, ci un motiv întemeiat care să te determine să mănânci sănătos. Descoperă secretele bucătăriei şi găteşte de plăcere, fără să te complici!

 

Nu trebuie să fii un bucătar desăvârşit ca să prepari o mâncare delicioasă. Atâta vreme cât ştii câteva reguli de bază, ai voinţă şi te limitezi la a prepara mâncăruri simple, dar gustoase vei reuşi să găteşti. Nu trebuie să priveşti acest obicei ca pe unul care-ţi consumă tot timpul liber sau energia rămasă după o zi de muncă, ci ca un mod de a te relaxa. Gândeşte simplu şi amestecă ingredientele care-ţi plac, astfel încât nu ai cum să dai greş. Iar dacă prima dată nu-ţi iese mâncarea aşa cum o voiai, nu te da bătută, ci încearcă până îţi iese. Nu poţi să greşeşti grav şi întotdeauna există soluţii salvatoare, cum ar fi condimentele şi aromele naturale, care pot să dea un gust deosebit mâncărurilor tale.


Avantajele de a-ţi găti singură preparatele

  • Ştii exact ce pui în mâncare;
  • Ştii exact conţinutul de grăsime şi poţi să-l controlezi;
  • Ştii cu siguranţă că acea mâncare nu are zahăr rafinat, lucru care se practică frecvent;
  • Ştii exact ce cantitate de sare are acea mâncare şi eviţi amestecurile de condimente şi sare din comerţ care au glutamat de sodiu;
  • Ştii exact cum a fost preparată, iar dacă ai probleme cu fierea eviţi călirea excesivă a alimentelor care constituie baza mâncării;
  • Foloseşti doar ingrediente de calitate, care aduc nutrienţii de care are nevoie organismul.

 
Sunt doar câteva dintre motivele care ar trebui să te determine să te apuci de gătit, cu paşi mici şi făcând reţete simple. Iată care sunt principalii paşi care te pot ajuta în acest demers:


1. Emisiunile de gătit te pot ajuta

Asta nu înseamnă că trebuie să îţi petreci tot timpul urmărind emisiuni de gătit la televizor sau pe internet, dar acordă-ţi măcar 20 de minute pentru a vedea modul în care gătesc unii bucătari celebri. Urmăreşte reţetele preparate de Jamie Oliver, Marco Pierre White, Gordon Ramsay sau Nigella Lawson şi nu alege-le pe cele mai simple. Poţi să notezi ingredientele unei reţete care ţi-a plăcut şi paşii pe care îi recomandă bucătarul. De asemenea, dacă ţi se pare greu să urmăreşti paşii propuşi de bucătar şi să notezi în acelaşi timp, încearcă să cauţi apoi reţeta pe internet. De cele mai multe ori o vei găsi pe youtube sau pe site-ul oficial al bucătarului respectiv.


2. Blogurile de gătit sau video-urile de pe youtube te pot motiva

Dacă vei căuta o reţetă preferată pe internet vei ajunge inevitabil pe diverse site-uri şi bloguri de gătit unde este posibil să găseşti şi alte reţete.

Dacă ai găsit un astfel de site/blog reţine-l şi mai plimbă-te pe el ca să te inspiri pentru reţetele pe care le faci.


3. Cărţile de gătit cu ilustraţii care arată paşii de preparare a reţetei

Caută o carte de gătit care are fotografii sugestive şi-ţi arată fiecare pas pe care trebuie să-l faci pentru a prepara reţeta respectivă. Răsfoieşte cartea înainte de a o cumpăra pentru a vedea dacă reţetele sunt simple şi foarte rapide. Ai nevoie doar de acest tip de reţete, cel puţin pentru început până te obişnuieşti să găteşti.


4. Cumpără legume proaspete, verdeţuri şi carne slabă

Alege săptămânal 4-5 legume preferate pe care să le combini într-o tocăniţă, la cuptor, la abur sau wok. Consumă-le cu salată de crudităţi, cereale integrale gătite simplu (orez integral, quinoa, mei, paste integrale, bulgur, cuşcuş) sau cu o bucată de carne (pui, peşte, curcan, vită, porc) pregătită la cuptor, înăbuşită sau pe grătar fără adaos de ulei.


5. Păstrează în casă câteva condimente de bază

Piperul, verdeţurile uscate (oregano, cimbru, rozmarin), fulgii de ardei iute, seminţele de coriandru, curry, fulgi desgidrataţi de ceapă şi usturoi sunt câteva dintre condimentele pe care le poţi păstra în casă, deoarece vor da gust mâncărurilor pe care le prepari.



6. Începe cu o reţetă pe săptămână până te obişnuieşti

Fie care îţi faci o omletă la micul dejun, o tocăniţă de legume pentru prânz sau o ciorbă de legume pentru cină este un mare pas înainte. Nu este nevoie să faci cantităţi mari pentru a nu te plictisi de mâncarea respectivă, ci cât să mănânci de maxim 2-3 ori din ea pe parcursul săptămânii. După ce îţi intră în obicei acest lucru, vei constata că mâncarea ta este cea mai bună, deoarece va fi exact pe gustul tău şi cu ingredientele care-ţi plac cel mai mult.


7. Ceapa, usturoiul, morcovul, pasta de ardei (ardeii proaspeţi) şi bulionul (roşiile proaspete şi conservele de tomate) sunt ingrediente de bază


Ţine mereu în casă aceste ingrediente, deoarece le poţi folosi ca bază pentru o grămadă de reţete.


8. Pregăteşte-ţi toate ingredientele necesare pentru reţetă

Începe fiecare reţetă pregătind toate cele necesare. Curăţă, spală şi taie toate ingredientele şi pune condimentele la îndemână. Acest lucru te va ajuta să fii mai organizată în bucătărie.



9. Notează-ţi reţetele care ţi-au plăcut ca să le repeţi


Dacă ai făcut o reţetă care ţi-a ieşit bine noteaz-o într-un caiet ca să o ai la îndemână şi altădată.