Organismul are mult mai multe resurse să gestioneze lipsa de alimente, decât să prelucreze excesul de hrană, iar studiile arată că în primele 24 de ore de post se consumă glucide, apoi timp de până la două-trei săptămâni, rezervele de lipide, a declarat, luni, profesorul dr. Dafin Mureşanu.
"Postul nu este periculos, mii de studii dovedesc acest lucru. Vreau să vă dau argumente ştiinţifice. Regimul hipocaloric este într-adevăr o resursă terapeutică foarte bine studiată - şi postul nu este înfometare, pentru că postul generează satisfacţia pe care o obţii din a te abţine de la alimentaţie -, fiindcă organismul are mult mai multe resurse de a gestiona problema aportului redus de calorii şi nutrienţi decât excesul. Bolile ni se trag de la excesul de alimentaţie. Avem dovezi foarte clare şi studii ştiinţifice în acest sens", a spus profesor dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), la conferinţa prilejuită de a X-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie, care are loc în perioada 5-9 iulie, la Eforie Nord.
Noi încărcăm organismul bazat pe dorinţe cu mai multe alimente decât este necesar, pe care nu le poate prelucra. Prin post, se obţine un grafic de consum al resurselor interne care nu sunt alocate biologic corespunzătorProf. dr. Dafin Mureşanu
Potrivit profesorului Dafin Mureşanu, tratamentul prin post al unor patologii foarte greu de controlat a fost iniţiat în Rusia, la începutul secolului XX, într-o clinică importantă din Goriacinsk, şi se bazează pe principiile medicului Iuri Nikolaev, care a făcut această observaţie şi a dezvoltat-o ulterior.
Apoi, în anii '60-'70, la Spitalul Korsakov din Moscova, postul a fost aplicat cu foarte mult succces la bolnavii cu depresii mari şi care nu mai răspundeau la niciun fel de tratament.
"În Germania, există o clinică sofisticată, specializată în tratamentul prin post controlat, Clinica Buchinger, pe malul lacului Konstantz. În această clinică, statul german rambursează serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin post. Este foarte important, pentru că este o terapie de comutare", a mai spus Dafin Mureşanu.
"Singura metodă sigură de prelungire a vieţii este înfometarea, o lozincă pe care am văzut-o scrisă la un simpozion în America", a adăugat academician dr.
Laurenţiu Popescu.