De altfel, părinţii din ţările vestice au ajuns să îşi hrănească copiii aproape exclusiv BIO, în urma numeroaselor studii care confirmă disfuncţii endocrine şi neuronale majore la copii, cauzate de pesticide, fertilizanţi şi organisme modificate genetic.
”Părintele român are acelaşi drept că orice german, francez sau italian să îşi hrănească copiii curat, fără chimicale. Iar pentru asta nu trebuie să plătească averi. BIO trebuie să fie accesibil”, spune Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO, primul magazin online ce comercializează în exclusivitate produse bio.
De ce alimente bio sunt interesaţi românii?
Românii sunt interesaţi în egală măsură de alimente şi snack-uri BIO, dar şi de cosmetice şi detergenţi, aşa cum arată statisticile. Deşi piaţa locală este încă departe de nivelul pieţelor dezvoltate, putem vorbi de o evoluţie pozitivă şi sănătoasă datorată în primul rând creşterii semnificative a numărului de consumatori şi a frecvenţei de cumpărare, dar şi a creşterii numărului operatorilor din sistemul agriculturii ecologice şi a numărului de magazine. În jur de 1% din producţia bio din ţara noastră este consumată intern, restul fiind exportată în alte ţări din vestul Europei şi în SUA, unde este procesată.
”Am plecat de la premisa că vom vinde o mare proporţie de produse alimentare, însă am rămas surprinşi să vedem că se cumpără multe produse cosmetice şi detergenţi de către tinerele mame. Obiceiurile de consum se schimbă radical la venirea unui nou membru în familie şi de abia atunci se începe conştientizarea importanţei produselor bio pentru sănătate. Orice mămică îşi vrea copilul sănătos. Pe de altă parte, în rândul persoanelor de 28-45 de ani se cumpără multe snack-uri bio, batoane proteice sau lapte vegetal”, explică Ciprian Stancu.