Fructele de pădure sunt cele mai sărace în zahăr, prin urmare constituie o alegere perfectă pentru micul dejun. Ca să faci cele mai sănătoase combinaţii, iată câteva idei din care te poţi inspira pentru a crea reţetele tale preferate:
1. Brioşe cu ovăz, banane şi fructe de pădure
Sunt sănătoase şi săţioase, deoarece sunt preparate cu ovăz şi fără zahăr rafinat.Ai nevoie de: 1 banană, 1 ou, vanilie, 2 linguri de miere, 1 linguriţă cu praf de copt, 1 linguriţă cu scorţişoară, 1/2 linguriţă cu nucşoară, puţină sare, 2 linguri cu iaurt grecesc simplu, 1 cană şi jumătate cu fulgi de ovăz şi 1 cană cu lapte. Fructe: mere, banane, nuci, căpşuni, zmeură, afine.
Cuptorul se preîncălzeşte la 180 de grade Celsius.
Se pisează banana cu furculiţa, se adaugă oul, vanilia, mierea, praful de copt, scorţişoara, nucşoara, sarea şi iaurttul grecesc, amestecând cu furculiţa, înainte de a adăuga fulgii de ovăz.
La final se adaugă laptele.
Se umple fiecare formă pentru brioşe pe jumătate cu această compoziţie, după care se pune un strat cu fructele preferate, un alt strat din amestecul cu ovăz şi se ornează cu câteva bucăţi de fructe.
Se lasă la cuptor 30 de minute.
2. Clătite americane cu iaurt grecesc şi fructe de pădure
Fulgii de ovăz furnizează carbohidraţi, iar în combinaţie cu ouăle, iaurtul grecesc şi fructele de pădure, aceste clătite devin potrivite pentru micul dejun.Ingrediente: 2 banane coapte bine, 2 ouă, 50 grame de fulgi de ovăz, un pumn de afine proaspete sau mix de fructe de pădure.
Se pisează bananele cu furculiţa, se adaugă ouăle şi se amestecă bine împreună. Apoi se pun afinele, fulgii de ovăz şi se amestecă cu grijă. Foloseşte o tigaie nonaderentă încinsă la foc mediu, adaugă aluat în mijloc şi nivelează-l cu lingura. Se lasă 2-3 minute, după care se întoarce pe cealaltă parte. Se pot orna cu iaurt grecesc, granola, afine şi sirop de arţar.