Deși aparent sunt disponibile tot mai multe rețete, inclusiv în variantele cele mai simple, se pare că gătitul acasă nu este la fel de atractiv precum era în trecut. Este adevărat că există unele familii în care tradițiile s-au păstrat și pregătirea rețetelor speciale constituie un moment deosebit. De asemenea, în cazul unei diete vegetariene poate fi necesar uneori să gătești acasă, însă pentru un procent tot mai ridicat al populației gătitul devine o activitate din ce în ce mai neinteresantă.
Astfel, în 1965, între 88 și 95% dintre mese erau pregătite acasă, în 2007 procentul a scăzut la 72%, iar în 2012 s-a ajuns la 65%. În ciuda faptului că rafturile magazinelor conțin adesea produse care au coloranți sau conservanți artificiali, se pare că mesele gata preparate sau cele comandate rapid au prioritate.
Un program aglomerat la serviciu, corelat cu numeroase responsabilități familiale pot crea această situație, iar ritmul alert al tuturor activităților pare că nu mai lasă loc și momentelor relaxante petrecute în bucătărie pentru selectarea ingredientelor și pregătirea unor rețete gustoase.
Deși procentul de familii care gătesc acasă a scăzut, se pare că s-a ajuns la o etapă în care procentul raportat s-a stabilizat. Numărul de mese luate acasă de adulți a scăzut, dar a rămas constant la 65% din 2012, doar cu mici variații de 2-3% în plus sau în minus de atunci. Cu toate acestea, s-a luat în considerare numai locul în care se ia masa, nu neapărat proveniența alimentelor și dacă au fost gătite acasă.Studiile mai recente au demonstrat că în peste 50% dintre cazurile în care masa este luată acasă se consumă de fapt semipreparate sau legume și fructe crude, care nu necesită niciun fel de pregătire sau timp petrecut în bucătărie. Carnea procesată, sandvișurile sau pizza congelată sunt în topul alimentelor achiziționate de la supermarket, astfel încât chiar dacă sunt consumate acasă, nu mai există beneficiile clasice ale gătitului pentru că nu are loc nicio prelucrare a alimentelor, iar conținutul de vitamine și nutrienți este extrem de scăzut.
Potrivit studiilor realizate în 2014 s-a constatat că peste 40% dintre mesele luate acasă sunt constituite din semipraparate, în principal pizza și înghețată.
După publicarea acestor rezultate au apărut tot mai multe indicii care demonstrează că gătitul acasă este într-un declin continuu. Începând din anul 1995, bugetul alocat de familii pentru mesele la restaurant a început să crească, depășind 30% din cheltuieli în 2004. În ultimii 2 ani sumele cheltuite pentru a ieși la restaurant sau pentru a comanda mâncare online au crescut dramatic, la toate categoriile de vârstă, în multe cazuri depășind 60% din totalul lunar. Această schimbare afectează și magazinele, care pun accentul pe semipreparate și nu pe ingredientele utilizate în trecut pentru realizarea diferitelor rețete, având în vedere că sunt solicitate mai mult mesele gata pregătite. Persoanele merg din ce în ce mai rar la cumpărături pentru a alege diferitele componente ale unei rețete, ci preferă să se întoarcă acasă cu un preparat care poate fi încălzit la microunde sau la cuptor și consumat în câteva minute. În niciun caz nu se poate spune că vânzările scad, dar sunt direcționate spre alte categorii de produse decât în trecut.
Astfel, deși în unele cazuri familiile nu ies neapărat la restaurant în fiecare zi, faptul că mănâncă acasă nu înseamnă că vor consuma un preparat mai sănătos pentru că de obicei nu se mai gătește decât în unele weekenduri.
Cinele congelate sau pizza livrată direct acasă sunt aparent opțiuni mult mai atractive, iar timpul petrecut acasă este foarte rar dedicat gătitului.
Dispariția gătitului acasă ar fi un lucru negativ?
O varietate de factori contribuie la declinul gătitului acasă. Femeile au o carieră și rolurile din familie s-au modificat față de concepțiile din trecut. În contextul unui program aglomerat al tuturor membrilor familiei nu este posibil ca toate mesele să fie gătite acasă și nici nu se poate dedica acestei activități la fel de mult timp ca înainte. Cu toate acestea, eliminarea completă a gătitului acasă ar putea avea un impact negativ asupra sănătății, chiar dacă este sinonimă cu mai mult timp pentru relaxare sau mișcare.
Alimentele pregătite acasă au un procent mult mai redus de sodiu, conservanți și grăsimi saturate. Dacă se aleg de fiecare dată semipreparatele sau mesele la restaurant se poate accentua riscul de hipertensiune, afecțiuni cardiovasculare, obezitate, diabet de tip 2 și creștere a nivelului de colesterol și trigliceride.
Există și beneficii economice ale gătitului acasă legate de prețurile mai reduse ale ingredientelor cumpărate separat, dar specialiștii atrag atenția în special asupra avantajelor de ordin psihologic.
Gătitul este o activitate care te ajută să te relaxezi și reduce stresul sau îngrijorarea constantă. În aceste condiții, este nevoie de un echilibru între promovarea gătitului acasă și criticarea celorlalți pentru că nu fac acest lucru. În fiecare zi această balanță dobândește noi fațete.