3. O alimentaţie scăzută în sodiu este indicată tuturor?
Sodiul este un mineral important pentru organism care ajută la buna funcţionare a sistemului muscular şi nervos, astfel că este recomandat ca acesta să fie menţinut la un nivel echilibrat. Mult timp s-a discutat despre efectul negativ al sodiului asupra presiunii arteriale şi despre riscul crescut de apariţie a bolilor de inimă. Deşi este adevărat că sodiul creşte într-o măsură mică tensiunea arterială, diminuarea cantităţii zilnice de sodiu nu aduce beneficii, ci poate creşte nivelul trigliceridelor şi al colesterolului. Tocmai de aceea, pentru persoanele care nu suferă de tensiune ridicată, nu este indicat să evite consumul de sare.
4. Consumul de carbohidraţi afectează sănătatea?
Carbohidraţii sunt o sursă importantă de energie şi se împart în două categorii importante: cei complecşi care aduc beneficii multiple sănătăţii (cerealele integrale de secară sau ovăz, nuci, seminţe, linte, alune, mazăre) şi cei simpli, care au fost procesaţi industrial şi şi-au pierdut astfel o mare parte din fibre şi nutrienţi (dulciurile cu zahăr şi făina albă, junk food). Carbohidraţii simpli nu fac altceva decât să polueze organismul cu toxine, zahăr şi alte chimicale ce apar în urma procesării acestora. Aşadar, consumul de carbohidraţi este benefic pentru sănătate atâta timp cât este vorba despre cei complecşi.
5. Un pahar de vin roşu pe zi este sănătos?
Nu doar vinul roşu este cel care aduce beneficii organismului şi în special inimii: berea şi alte băuturi alcoolice au acelaşi efect, atâta timp cât sunt consumate echilibrat. În general, alcoolul stimulează nivelul colesterolului bun HDL, deoarece moleculele acestuia acţionează asupra trigliceridelor, diminuând astfel riscul de a dezvolta mai târziu cheaguri de sânge ce pot provoca atacuri cerebrale. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că nu este indicat consumul zilnic de alcool şi nici depăşirea cantităţii de 100 mililitri la o servire. În caz contrar, efectele negative vor depăşi beneficiile acestora.
Posteaza comentariu