Cum să reduci pofta de dulciuri

Zahărul a devenit în ultima vreme inamicul public numărul unu în ceea ce priveşte alimentele nesănătoase, specialiştii avertizând asupra riscurilor cardiovasculare şi legate de obezitate pe care acesta le aduce, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de Mediafax.

Nutriţioniştii avertizează asupra riscurilor aduse de consumul ridicat de zahăr şi oferă o serie de metode pentru a scădea nevoia de "ceva dulce".

Negarea dorinţei de a mânca zahăr nu este o soluţie, deci nu trebuie ca această substanţă să fie scoasă de tot din alimentaţie, ci trebuie abordată o soluţie moderată. Experţii spun că persoanele care simt nevoie de a consuma alimente dulci nu ar trebui să renunţe de tot la acestea, ci să fie doar moderate.

Un aliment dulce, când şi când, este util organismului şi nu prezintă riscuri pentru sănătate.

Un somn sănătos poate reduce dorinţa de a consuma zahăr. Atunci când nu este odihnit îndeajuns, organismul are nevoie de zahăr pentru a suplini lipsa de energie, explică Martin Budd, autorul cărţii "Why Am I So Exhausted" ("De ce sunt atât de extenuat", n.r.).