Cum sa castigi in greutate?

Intr-o lume invadata de retete pentru slabit, exista totusi persoane care isi doresc sa castige cateva kilograme in plus din motive de sanatate.

Cele mai mari riscuri la care este expusa o persoana slaba (care cantareste sub greutatea corporala normala) sunt complicatiile care pot aparea in timpul unei operatii si o insanatosire (recuperare) foarte lenta. Insa aceasta situatie poate fi remediata prin adoptarea unei diete potrivite care sa-ti asigure necesarul de calorii pentru a castiga in greutate.

Unele persoane sunt slabe indiferent cat de mult ar manca si sunt mereu invidiate de persoanele care castiga in greutate foarte usor si repede. Daca ti se pare ca esti prea slab/a si consideri ca nu ti-ar strica macar cateva kilograme in plus, iata cateva sfaturi care te-ar putea ajuta.


Adopta obiceiuri sanatoase

Pentru a castiga in greutate trebuie sa consumi alimente cu valoare calorica mare.

Incearca sa maresti cantitatea de alimente consumate zilnic, insa nu uita ca este extrem de important sa eviti grasimile si zaharurile. Cu toate ca mancarurile bogate in grasimi contin cele mai multe calorii, este indicat ca acestea sa fie consumate in mod cumpatat. Intr-adevar daca te gandesti la retetele cele mai bogate in calorii nu iti vine altceva in cap decat deserturi si cat mai multe prajeli. Insa, accentul trebuie pus pe alimentele care au un profil nutritiv diversificat si contin, pe langa grasimi, si carbohidrati, proteine, vitamine si minerale.

Mesele principale, in special micul dejun trebuie sa aiba o importanta majora in cazul in care iti doresti sa castigi cateva kilograme in plus. Evita gustarile dintre mesele principale pentru a mari pofta de mancare sau daca nu te poti abtine opteaza pentru fructe uscate, cereale, batoane proteice sau iaurt de fructe (datorita continutului ridicat de calorii, vitamine si minerale).
De asemenea, mananca incet si relaxat pentru a te asigura ca sistemul tau digestiv functioneaza corespunzator.


Mananca mult

  • Este foarte important sa-ti stabilesti singur/a numarul meselor principale luate in fiecare zi (intre 5-6 pe zi este cel mai indicat) si orele fixe ale acestora, pe care sa le respecti;
  • Bea multe lichide cu valoare calorica mare precum sucurile, laptele, milkshake sau bauturi sportive;
  • Consuma cat mai des alimente bogate in amidon cum ar fi: orez, ovaz, paste, cartofi, morcovi si dovleac;
  • Adauga intotdeauna iaurt, sos din smantana sau alte combinatii de sosuri peste mancarurile obisnuite si salate;


Proteinele

Proteinele sunt esentiale pentru organism deoarece ajuta la o buna functionare a sistemului imunitar si la o insanatosire/recuperare rapida.
Adevarate surse de proteine constituie cerealele, semintele si alunele, produsele din soia (lapte din soia, tofu, tempeh) in cazul in care esti vegetarian sau laptele, iaurtul, branza si ouale pentru non-vegetarieni.

Trebuie sa te asiguri ca ai inclus in fiecare masa luata o sursa de proteine. Soia si produsele lactate sunt recomadate, deoarece nu au un continut ridicat de fibre. De asemenea, consuma zilnic fructe uscate, alune, migdale si struguri pentru a castiga un surplus de energie.


Mareste aportul de calorii

Adaugand extra calorii la fiecare masa poti transforma mancatul intr-o experienta creativa. Incearca aceste cateva combinatii si incearca sa-ti folosesti imaginatia pentru a inventa altele.
  • Inlocuieste apa cu laptele degresat in cazul supelor sau a diferitelor sosuri;
  • Prepara-ti un shake de fructe cu lapte degresat;
  • Adauga lapte degresat in piureul de cartofi;
  • Adauga avocado si branza degresata in salatele de legume.

Nu te astepta sa te ingrasi mai mult de 0,5 - 1 kilogram pe saptamana.
Aceasta reprezinta o modalitate sanatoasa de a castiga in greutate.