Cele mai bune alimente pentru vedere

Ai doar o pereche de ochi în această viață, așa că este foarte important să ai grijă de ea. Noile cercetări ne arată faptul că ceea ce mănânci îți poate afecta vederea pe măsură ce înaintezi în vârstă. Adaugă aceste alimente pentru vedere pentru a-ți îmbunătăți sănătatea ochilor!

Ce alimente pentru vedere să incluzi în dieta ta?


1. Roșii


Roșiile au un conținut bogat de carotenoide, inclusiv licopen, care dă culoarea roșie a acestor alimente. Cercetările efectuate au ajuns la concluzia că licopenul prezent în țesurile oculare ajută la prevenirea leziunilor induse de lumină asupra retinei și a altor zone ale ochilor. Roșiile sunt, de asemenea, o excelentă sursă de vitamina C, un alt protector al vederii. Roșiile proaspete mâncate cu puțin ulei de măsline ajută la creșterea absorbției de licopen.
Cercetătorii spun că alimentele bogate în antioxidanți sunt mai bune decât suplimentele.

2. Spanac, kale și alte legume cu frunze verde închis


Spanacul și alte legume cu frunzele într-o nuanță închisă de verde conțin 2 antioxidanți regăsiți în macula - luteină și zeaxantină. Macula este o parte a retinei care acțiunează ca un protector natural împotriva soarelui, protejând ochii de lumina dăunătoare. Luteina și zeaxantina absorb lumina albastră, care este deosebit de dăunătoare pentru retină.
Aceste substanțe nutritive pot, de asemenea, să ajute ochii să detecteze mai bine contrastul, așa că alimentele bogate în acești antioxidanți îmbunătățesc nu numai vederea, ci ajută și la menținerea sănătății vizuale pe termen lung. Luteina și zeaxantina sunt solubile în grăsimi, așa că poți mânca alimentele care le conțin cu ulei de măsline, pentru a te asigura că sunt absorbite mai ușor de către organism.

3. Ouă


La fel ca spanacul, gălbenușul de ou este o bună sursă de luteină și zeaxantină. Într-un studiu, cercetătorii au descoperit că nivelurile de luteină au crescut cu 26%, în timp ce nivelurile de zeaxantină au crescut cu 38% atunci când subiecții au consumat un ou pe zi.
De asemenea, au descoperit că un consum zilnic de ouă nu a afectat nivelul colesterolului sau trigliceridelor. Există și anumite tipuri de ouă care conțin mai multă luteină, datorită faptului că găinile consumă o hrană cu un conținut bogat de carotenoide. Gălbenușurile de ou sunt, de asemenea, o sursă naturală de vitamina D.

4. Fistic


Acesta este singurul tip de nuci care conține cantități semnificative de luteină și zeaxantină. De asemenea, are un conținut bogat de vitamina E. Grăsimile mono și polinesaturate din fistic ajută la creșterea absorbției carotenoidelor.
De fapt, un studiu realizat a ajuns la concluzia că persoanele care au adăugat fistic în dieta lor au reușit să crească semnificativ nivelurile de luteină.
iulia-mirica