În 2011, Raportul Global Privind Meniurile prezintă o imagine a obiceiului de a servi masa în oraş. Studiul anual a fost efectuat prin intervievarea unui eşantion reprezentativ de persoane, din şapte ţări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, China, Germania, Rusia, Brazilia şi Turcia.
Raportul demonstrează că nevoia de mai multă informaţie este necesară în toate ţările. 90% dintre persoanele intervievate în ţările nonoccidentale
– şi o majoritate clară în ţările occidentale – şi-au exprimat dorinţa de a le fi puse la dispoziţie informaţii suplimentare atunci când mănâncă în oraş, pentru a putea alege, în cunoştinţă de cauză, preparatele pe care le consumă. Unul dintre motivele importante din spatele acestei dorinţe pare să fie aspiraţia de a avea un stil de viaţă sănătos. O majoritate covârşitoare a celor intervievaţi în ţările occidentale şi peste 70% în ţările non-occidentale susţin că informaţiile privind conţinutul nutriţional al preparatelor ar putea influenţa alegerile pe care le fac atunci când mănâncă în oraş.
În toate ţările este resimţită nevoia mai multor informaţii atunci când se serveşte masa în oraş. Totuşi, nevoia este mai stringentă în ţările non-occidentale. Primele trei lucruri pe care oamenii vor să le cunoască sunt: provenienţa ingredientelor, modul de preparare şi valoarea nutriţională
a preparatelor. În China, oamenii au fost foarte interesaţi atât de siguranţa produselor consumate, cât şi de condiţiile de igienă în care au fost preparate.
„Aş vrea să ştiu de unde provin ingredientele: sunt ele de provenienţă organică, sunt sigure pentru consum?” (China)
„Dacă s-ar putea, aş dori să aflu mai multe despre calitatea ingredientelor şi conţinutul caloric al mâncării.” (Rusia)
„Vreau informaţii despre ingredientele folosite la prepararea mâncării şi despre igiena din bucătărie.” (Brazilia)
Principalul motiv pentru care informaţiile nutriţionale sunt importante ţine de faptul că ele ar putea ajuta oamenii să facă alegeri mai sănătoase.
În Marea Britanie (75%), China (80%) şi Brazilia (63%), consumatorii intervievaţi consideră că informațiile nutriţionale le-ar influenţa alegerile.
„Aş consuma preparate sănătoase pentru a-mi echilibra greutatea" (Brazilia)
Majoritatea celor intervievaţi au afirmat că ar lua decizii mai sănătoase atunci când aleg ce să mănânce, dacă le-ar fi aduse la cunoştinţă informaţii
nutriţionale.
În toate ţările participante, grăsimile, caloriile, conservanţii şi aditivii alimentari se află pe primele locuri în topurile de nutrienţi şi ingrediente despre care oamenii vor să afle mai multe atunci când servesc masa în oraş. În Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, sarea este, de asemenea, un important subiect de discuţie. În China, oamenii ar dori să afle mai multe despre vitaminele şi proteinele din mesele lor.
Cea mai mare nevoie de informaţii pare să fie resimţită în lumea non-occidentală, unde oamenii solicită mai multă transparenţă şi mai multe informaţii despre preparatele pe care le consumă. Oamenii recunosc faptul că există suficiente opţiuni sănătoase, dar susţin, de asemenea, că şi-ar dori un mic impuls pentru a le fi mai uşor să facă alegeri mai sănătoase atunci când mănâncă în oraş.
Cu toate acestea, nu pare să existe un acord clar asupra modului în care aceste informaţii ar trebui să fie transmise. Fie sub forma simbolurilor sau sub forma unor mesaje, găsirea unei soluţii eficiente pentru a satisface nevoile consumatorilor rămâne o provocare pentru industria gastronomică.
Dintre cei chestionaţi, majoritatea consideră că oferirea unei soluţii este responsabilitatea celor din industria soluţiilor gastronomice (cum ar fi
a maeştrilor bucătari din întreaga lume).
Bucătarii au puterea de a schimba starea de sănătate a lumii în care trăim. Iar restaurantele, magazinele, cantinele, şcolile şi cafenelele, împreună cu serviciile de tip catering şi distribuitorii trebuie să fie parte din soluţie. Alegerile pe care le facem sunt determinate de opţiunile pe care le avem.